Vine Master-ul pe Beliş!

Vine Master-ul pe Beliş!
Sau "Feriţi pista!" ar putea fi un titlu potrivit în urma deciziei celor ce păstoresc temporar destinele LRS de a permite concurenţilor să utilizeze în concurs bărcile dotate cu motoare termice.

Aşadar, în weekendul ce urmează, pe lacul Beliş se va desfăşura a 4-a etapă a Campionatului Naţional de Spinning divizia Master. După cum menţionam mai sus, în ciuda tradiţiei locului şi a eforturilor cluburilor clujene de a organiza ani la rând competiţiile de pescuit pe lacurile de munte doar cu cel mult motoare electrice, LRS a decis să adopte această decizie "riscantă". Riscantă, cel puţin în privinţa pescuitului la clean, având în vedere că apele limpezi ale Belişului vor fi învolburate de peste 45 de motoare. Şi de ce asistăm la asta? Răspunsul este greu şi implică mai multe puncte de vedere. Odată fuga pentru performanţă din partea LRS, iar pe de altă parte cadrul legislativ alambicat şi dezinteresul total al celor ce trebuie să vegheze asupra bijuteriilor naturale pe care avem norocul să le avem în preajma Clujului. Astfel, dezinteresul şi incompetenţa guvernează, sperăm temporar, destinul lacului Beliş. Nereglementarea navigaţiei pe lac datorită prevederilor legislative contradictorii, poluarea de la cabanele aflate pe marginea lacului, deşeurile aruncate direct în lac sau aduse de râurile ce se varsă în acesta, pescuitul necontrolat şi braconajul intens, toate duc încet, dar sigur, spre distrugerea a ceea ce ar putea fi una dintre cele mai frumoase zone din ţară.

Revenind la ale pescuitului, concursul se anunţă extrem de interesant, având în vedere comportamentul oarecum ciudat al clenilor în această perioadă şi apele lacului aflate într-o uşoară scădere. Antrenamentele din ultima perioadă au furnizat celor mai experimentaţi informaţii preţioase privind nălucile, dar şi localizarea clenilor. Nu va fi deloc surprinzător, dacă pe foile de arbitraj vor apare şi păstrăvi, tot mai des prezenţi spre încântarea pescarilor sportivi.
Vă vom ţine la curent cu rezultatele şi situaţia clasamentului general înainte de ultima etapă. n
Fire întinse tuturor!

 

Comenteaza