Drapelul Clujului ajunge pe vârful Manaslu din Himalaya VIDEO

Drapelul Clujului ajunge pe vârful Manaslu din Himalaya VIDEO
Drapelul judeţului Cluj va fi dus pe vârful Manaslu din munţii Himalaya, înalt de 8.156 de metri, de cinci alpinişti, care vor porni în expediţie în luna septembrie. Aceştia vor să ajungă pe vârf la începului lunii octombrie. Alpiniştii au primit însemnele judeţului de la preşedintele consiliului judeţean.

Din echipa de cinci alpinişti care vor urca în Himalaya, trei sunt clujeni. Este vorba despre Vlad Căpuşan, Vasile Cipcigan şi Adrian Vălean. Între ei este şi un tânăr american. Toţi cei cinci au experienţa urcării pe munţi de peste 6.000 de metri altitudine.

Cucerirea vârfului Manaslu ar însemna o premieră pentru judeţul Cluj. Acesta este al optulea vârf din lume ca altitudine şi a fost cucerit prima dată în 9 mai 1956, de o echipă de alpinişti japonezi. De atunci, 77 de alpinişti şi-au pierdut viaţa în încercarea de a-l cuceri. În cursul acestui an, niciun alpinist nu a reuşit să urce pe vârful Manaslu. Tinerii care vor pleca din Cluj vor să escaladeze piscul fără rezerve de oxigen.

Vezi ce spune Vasile Cipcigan despre expediţie, în materialul video. 

Comenteaza