Mamă intrigată de un spectacol de la Festivalul Teatrelor de Păpuşi VIDEO

Mamă intrigată de un spectacol de la Festivalul Teatrelor de Păpuşi VIDEO
O clujeancă a semnalat presei, dar şi mai multor instituţii, că a asistat, împreună cu băiatul de 4 ani, la un spectacol ce cuprinde mai multe scene cu tentă sexuală şi de violenţă exacerbată, fără a exista o atenţionare în acest sens, în cadrul Festivalului Internaţional al teatrelor de păpuşi din Cluj-Napoca.

Laura Nistor, din Floreşti, reclamă faptul că a asistat împreună cu băiatul său de 4 ani, nefiind avertizată în prealabil, la un spectacol care în opinia ei ar trebui să se adereseze copiilor de cel puţin 14 ani. Este vorba de spectacolul "Pulcinella", conceput şi pus în scenă de Gaspare Nasuto din Italia, prezentat miercuri seară la Teatrul Naţional de Cluj, în cadrul Festivalului internaţional al teatrelor de păpuşi organizat de Teatrul Puckk din Cluj-Napoca.

Femeia descrie mai multe scene din spectacol: "Pulcinella se îndreaptă spre o papuşă reprezentând o femeie tânară şi ajunge cu capul între sânii femeii, iar apoi se uită la fundul femeii şi aprobă cele vazute", "după ce bărbatul o salvează pe Pulcinella, Pulcinella îl ia pe
bărbat la bătaie cu o bâtă, bărbatul şi Pulcinella se bat mult şi violent, Pulcinella îl bate pe bărbat cu 2 bâte şi în final îl omoară", "fără pic de regret pentru moartea bărbatului, Pulcinella aduce o cutie spre a fi folosită pe post de coşciug şi se chinuie să înghesuie bărbatul în coşciug. Încearcă să îl pună pe bărbat să stea la verticală, dar cadavrul cade iar şi iar, fără a nimeri în coşciug (spre amuzamentul spectatorilor)".

Ea menţionează că după mai multe scene pe care le-a considerat inadecvate a părăsit sala de spectacol împreună cu băiatul.

"Acest spectacol nu este pentru copii, din punctul meu de vedere copii sub 14 ani nu ar trebui să vizioneze acest spectacol. Conţine scene cu clară si evidentă tentă sexuală, violenţă exacerbată, scenă de omor a unui om şi comportament macabru cu un cadavru", a precizat Laura Nistor.

Femeia solicită instituţiilor cărora le-a transmis e-mailul, între care se numără Inspectoratul Şcolar Judeţean. Primăria, dar şi instituţii bisericeşti, să reacţioneze la sesizarea ei şi cere marcarea spectacolelor similare cu limitări de vârstă, la fel ca în cazul filmelor şi a emisiunilor tv.

Directorul Teatrului de Păpuşi Puck, Emanuel Petran a precizat pentru ZIUA de CLUJ că spectacolul a fost programat în festival la ora 19 (ora cea mai înaintată la care încep reprezentaţiile din festival) tocmai mizând pe faptul că la ora respectivă în sală nu vor fi prezenţi copii.

Pe de altă parte Petran a menţionat că reprezentaţia lui Gaspare Nasuto reuneşte mai multe calupuri de spectacole italiene care în Italia se joacă de sute de ani, fără a genera controverse.

"Invitatul a mai realizat la noi un spectacol <Pulcinella sau măgarul diavolului>; el este specialist în Pulcinella iar spectacolul din festival este unul nou, altul faţă de cel din repertoriul nostru şi asupra căruia nu am putut avea nici un control. Nu este un spectacol pentru copii şi de aceea l-am programat la ora 19; nu ne-am închipuit că la ora aceea vor fi în sală şi copii; din acelaşi considerent am programat şi alte spectacole de la ora 19, sunt spectacole care nu se adresează copiilor. E greşeala noastră, pe viitor vom încerca să avertizăm publicul", a precizat Emanuel Petran.

Autorul spectacolului, Gaspare Nasuto este păpuşar şi sculptor italian; conform propriului site el şi-a început activitatea în 1989 fiind considerat unul din maeştri exponenţiali ai tradiţiei de păpuşi napoletane, cu o vechime ce datează din secolul XVI. Particularitatea spectacolelor sale cu "Pulcinella" constau, potrivit sursei citate şi în modul în care este produsă vocea Pulcinellei, cu ajutorul unui instrument special, denumit "pivetta".

 

 

Comenteaza