Maşină de Poliţie atacată cu pietre într-o comună din Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 09 Dec 2013, 11:14
- Eveniment
- Ascultă știrea

Totul s-a întâmplat în comuna Călăţele, unde o maşină în care se aflau poliţişti în exercitarea atribuţiunilor de serviciu a fost atacată cu pietre de persoane necunoscute.
Poliţiştii chemaţi la faţa locului din Huedin au constatat faptul că, în timp ce patrula se deplasa cu autoturismul de serviciu pe raza comunei Călăţele, însotind la sediul Postului de Politie un autovehicul care a fost identificat că transporta pomi de iarnă, pentru clarificarea provenienţei acestora, pe drumul de acces spre DN 1 R, persoane necunoscute au aruncat cu pietre asupra autoturismului, producandu-i avarii, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 1.500 lei. Autorii nu au fost prinşi, dar când vor fi, poliţiştii spun că îi vor acuza de distrugere.