Accident grav în Izvoru Crişului: 3 persoane rănite

Accident grav în Izvoru Crişului: 3 persoane rănite
Grav accident de circulaţie ieri în Izvoru Crişului, pe cel mai periculos drum din Cluj.

Accidentul a avut loc ieri după-masă la ora 13.25, pe DN1E60, pe raza comunei Izvoru-Crişului, în afara localităţii. Accidentul s-a soldat cu rănirea a trei persoane şi avarierea unui autovehicul.


Din primele verificări poliţiştii au stabilit că un şofer de 54 de ani din Iaşi, în timp ce se deplasa dinspre Oradea spre Cluj-Napoca, nu ar fi redus viteza la intrarea într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, semnalizată cu indicatoare rutiere, a derapat şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile a sensului său de mers.


Pe sectorul de drum în cauză se efectuau lucrări, aspect semnalizat corespunzător.

Pasagera de 58 de ani din autoturism a fost rănită grav, iar alţi doi pasageri au fost răniţi uşor. Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la 10.000 de lei.

 

Etichete
Comenteaza