Companie locală, depistată pentru fraudă. Ce amendă a primit

Companie locală, depistată pentru fraudă. Ce amendă a primit
În urma unor controale pentru prevenirea şi depistarea faptelor ilicite, o firmă locală a fost amendată pentru achiziţii efectuate la negru. Vezi ce amendă a primit.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, la sediul companiei în cauză s-au găsit peste 20 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 8.000 lei, achiziţionat la negru.

"În acest context, la data de 23 iulie, poliţişti din cadrul IPJ Cluj, Serviciul de Investigare a Fraudelor, împreună cu reprezentanţi ai  Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Cluj-Napoca, au efectuat un control de specialitate la o societate comercială cu sediul social în municipiul Cluj-Napoca. Cu ocazia controlului, poliţiştii au constatat că în perioada 01- 22 iulie, administratorul societăţii a desfăşurat activităţi de achiziţionare a materialului lemnos de la diferite persoane fizice, respectiv cherestea, grinzi, scândură de molid, corni, dar la momentul controlului nu a putut prezenta documente justificative de achiziţie", se precizează într-un comunicat de presă remis de IPJ Cluj.

În urma controlului, materialul lemnos a fost confiscat de către poliţişti, iar administratorul firmei a primit o amendă de 10.000 de lei.

Comenteaza