Grav accident rutier, soldat cu două victime

Grav accident rutier, soldat cu două victime
În cursul zilei de miercuri, 13 august, la ora 14:28 a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane. Una dintre ele rămăsese încarcerată.

Din primele informaţii, în accidentul ce a avut loc între localităţile Iara şi Băişoara au fost implicate două autovehicule, o autoutilitară şi un autoturism.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de descarcerare şi două ambulanţe SMURD, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj.

UPDATE: Potrivit informaţiilor furnizate de Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, persoana încarcerată a fost scoasă de către echipajele prezente la locul accidentului. Ambele persoane au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de urgenţă.

UPDATE 2: Accidentul a fost cauzat de un şofer  care apătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autvehicul ce circula din sens opus. "Un conducător auto de 22 ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 107 M, pe raza comunei Iara, judeţul Cluj, în afara localităţii, din direcţia Iara spre Băişoara, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu o autoutilitară, condusă din sens opus de un bărbat de 33 de ani, din comuna Iara", a transmis Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Cluj.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului auto de 22 ani, rănirea uşoară a conducătorului auto de 33 ani şi avarierea celor 2 autoturisme, valoarea pagubelor cauzate fiind de aproximativ 27.000 de lei.


 

Comenteaza