Premiu pentru medicii care i-au tratat pe supravieţuitorii accidentului aviatic

Premiu pentru medicii care i-au tratat pe supravieţuitorii accidentului aviatic
Clujul a fost scena unui eveniment tragic în ianuarie, un accident aviatic în care, din păcate, au trecut la cele veşnice două persoane. Cei plecaţi să-i caute pe supravieţuitori au orbecăit prin beznă, însă medicii de la Urgenţe au ştiut exact ce au de făcut şi s-au dovedit profesioniştii sistemului. De aceea, ZIUA de CLUJ a ales să le ofere o recunoaştere publică, joi seara, în cadrul Premiilor Media de Excelenţă, reprezentanţilor SJU/UPU-SMURD Cluj.

România se află în topul ţărilor europene în ceea ce priveşte domeniul medicinei de urgenţă, iar unul din principale elemente se găseşte la Cluj. O zi obişnuită de ianuarie, care părea a fi una cu intervenţii normale, s-a dovedit pentru personalul SMURD şi, în general, pentru medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj, experienţa vieţii. Modul în care a fost gestionată situaţia accidentului aviatic din Munţii Apuseni a devenit o istorică pentru UPU-SMURD Cluj.

Acesta este principalul motiv pentru care cotidianul Ziua de Cluj a ales să acorde premiul de joi seara celor care, prin activitatea lor profesională, devin salvatori de vieţi omeneşti şi implicit valori de necontestat ale societăţii clujene.

În prima linie a luptei cu plăgile şi cu timpul s-a aflat Adela Golea, cea care ocupă în acest moment funcţia de medic şef al UPU-SMURD. Ea şi-a inceput cariera odată cu înfiinţarea SMURD Cluj, fiind pe atunci studentă în anul al doilea. 

Adela Golea a rememorat joi momentele din ianuarie. Ea a spus că există o rutină, care i-a ajutat pe medici, paramedici şi asistente să fie eficienţi în noaptea care a urmat accidentului. "După informarea de catre ISU Cluj s-au decis împreună cu dânşii echipajele medicale care vor fi trimise la locul accidentului în conformitate cu informaţiile existente la acel moment, prin aplicarea planului roşu şi s-a trecut la crearea echipelor interdisciplinare de traumă care să preia accidentaţii (urgentist, chirurg, ortoped, neurochirurg, anestezist, radiolog-imagist şi specialităţi conexe medico-chirurgicale). În astfel de situaţii la nivelul spitalului exista un plan alb de mobilizare şi asistare în bune condiţii a victimelor, organizat cu suportul managementului spitalului şi a medicilor şefi de secţie. Rutina este activitatea de zi cu zi, în care prin UPU trec pana la 200 de pacienti pe 24 de ore, cu diferite grade de urgenţă. În condiţii de accidente cu victime multiple sunt necesare mobilizări suplimentare ale echipelor interdisciplinare în acord cu specificul accidentaţilor. Nu numai UPU se pregăteşte, ci şi sălile de operaţie, serviciile de radiologie - imagistică, cele de terapie intensivă şi laborator", a epxplicat medicul clujean.

Am vrut să aflăm cu ce probleme se confruntă serviciul de urgenţe, iar Adela Golea a confirmat că există destule dificultăţi. De asemenea, a subliniat că este nevoie de un spital regional de urgenţe, pentru că structura pavilionară actuală a spitalului scade eficienţa actului medical.

"Sistemul sanitar şi regulile de functionare sunt identice în orice colţ al României, particular în Cluj şi la Spitalul Judeţean este structura pavilionară şi dificultatea asistării cazurilor complexe. Personal consider că la nivelul administraţiei ar trebui să existe o preocupare pentru ameliorarea asistenţei medicale la toate nivelurile şi să se înţeleagă că aceasta necesită aparatură, training continuu şi finanţat, personal adecvat ca numar şi specializare, o structură adaptată nevoilor cetăţenilor şi apoi să discutăm despre eficienţă", a spus Golea.

Înființat în anul 1994, Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare - SMURD Cluj este un serviciu public destinat asigurării asistenței medicale de urgență prespitalicească, în care îşi aduc contribuţia personalul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență "Avram Iancu" Cluj, cel al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj și cel al Universitatăţii de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" Cluj.

DECLARATIE

"Personal consider vital spitalul de urgenţă, care să prezinte toate făcilităţile de asistare a pacientului critic, inclusiv o pistă de aterizare a elicopterului."
Adela Golea, medic şef UPU-SMURD Cluj

Adrian Iovan şi Aurelia Ion nu au mai putut fi salvaţi

Accidentul aviatic din Munții Apuseni a avut loc la 20 ianuarie 2014, când avionul YR-BNP de tip Britten-Norman BN-2A-27 Islander a executat o aterizare forțată în Munții Apuseni, la o altitudine de circa 1400 m, lângă localitatea Petreasa, la limita dintre județele Cluj și Alba. Avionul, pilotat de Adrian Iovan, transporta o echipă de cinci medici de la București la Oradea. În accident au murit pilotul și studenta la medicină Aurelia Ion, iar copilotul și patru medici au fost răniți.

Etichete
Comenteaza