Ninsoare și lapoviță în cinci județe. 161 de urgențe în capitală

Echipele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti au avut 161 de situaţii de urgenţă, cele mai multe fiind cazuri de copaci căzuţi pe maşini sau pe carosabil. Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat că au fost doborâţi de vântul puternic 133 de copaci, din mai multe sectoare.
Vasile a precizat că 65 de maşini au fost avariate de copacii rupţi de vânt, 11 stâlpi au căzut şi şase panouri publicitare au fost răsturnate de vântul puternic şi de zăpadă. De asemenea, nouă elemente de construcţie au căzut de pe faţadele clădirilor, nicio persoană nefiind rănită. Bucureştiul a fost, până sâmbătă noaptea, sub avertizare cod galben de ninsoare şi vânt puternic, stratul de zăpadă care s-a depus ajungând până la 10 cm.
Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că, de sâmbătă, ora 16:00, până duminică, la ora 12:00, în toată ţara vor fi precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului. În sudul ţării şi în special în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Călăraşi, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Vântul va continua să prezinte intensificări în sud-estul ţării şi pe crestele montane, cu viteze de 50-60 km/h, iar pe arii restrânse, 60-70 km/h.