Căpitanul Răzvan Moldovan, mort în accidentul din Sibiu, iubea cariera militară

Căpitanul Răzvan Moldovan, unul dintre militarii morţi în accidentul aviatic din Sibiu, era "un caracter puternic" şi iubea cariera militară, iar vecinii şi cunoscuţii din Alba Iulia ai familiei sale spun că vor merge, duminică, la biserică pentru a se ruga pentru tânăr, care se căsătorise în vară. Răzvan-Aurel Moldovan avea 29 de ani, fiind originar din Alba Iulia şi a absolvit Colegiul Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia în promoţia 2005. Foştii dascăli ai tânărului au numai cuvinte de laudă despre acesta şi spun că era unul dintre cei cu care se mândreau, pentru că a reuşit să îşi urmeze vocaţia şi cariera militară.
"În timpul liceului era un elev foarte serios şi implicat, un caracter puternic. Cred că faptul că a urmat Colegiul Militar şi apoi a reuşit să fie admis la Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă" din Braşov demonstrează caracterul său puternic, dedicarea şi seriozitatea în pregătire. Examenul la Academie nu este simplu şi implică mult mai multă rigoare şi muncă pentru că testele de verificare nu sunt deloc simple", afirmă unul dintre foştii profesori ai tânărului militar.
În cartierul din municipiul Alba Iulia unde locuieşte familia militarului, oamenii vorbesc despre tragedia aviatică de la Stejăriş, iar unii spun că doresc să meargă, duminică, la biserică pentru a se ruga şi a aprinde o lumânare pentru Răzvan Moldovan şi ceilalţi şapte colegi ai săi care şi-au pierdut viaţa în acest accidentul aviatic de vineri, din judeţul Sibiu.
Vecinii afirmă că părinţii tânărului au plecat imediat după aflarea veştii la Sibiu, cel mai probabil pentru a se ocupa de procedurile legale pentru înmormântarea tânărului.