Înmormântat la 33 de ani. “Unde e Lică, să ne facă să râdem?” GALERIE FOTO

Înmormântat la 33 de ani. “Unde e Lică, să ne facă să râdem?” GALERIE FOTO
Bonţida a fost marţi în doliu. Sute de oameni şi-au îmbrăcat hainele cernite pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Vasile Gădălean, “Lică” pentru prieteni. A murit în accidentul de elicopter din judeţul Sibiu, una dintre cele opt victime nevinovate ale celei mai recente tragedii aviatice din România. Avea un copilaş de un an şi patru luni şi o iubită, cu care intenţiona să-şi unească destinele.

Vasile-Marian Gădălean se pregătea de însurătoare. Amânase evenimentul, pentru că tatăl său era bolnav. Săracul părinte s-a stins acum două luni, din cauza unor probleme la ficat, iar Vasile şi ceilalţi doi fraţi, Adrian şi Florin, i-au fost sprijin pe patul de spital. A trecut înmormântarea, a trecut şi parastasul de şase săptămâni, iar la orizont se profila o nuntă. "Voi fi soacra cu trei nurori", se amuza doamna Iuliana, mama lui Vasile, care se vedea "soacră mare" pentru a treia oară. În loc de asta, a venit însă tragedia de la Mălâncrav şi o nouă înmormântare.

Gospodăria familiei Gădălean este în centrul comunei Bonţida, la poalele unui deal cu mesteceni. O casă joasă, roz, culoarea veseliei, care marţi a fost însă extrem de tristă. Sute de oameni s-au adunat la catafalcul lui Lică şi l-au jelit ca pe unul plecat la ceruri când mai avea atâtea lucruri de făcut pe pământ. Adriana, cea care trebuia să-i devină soţie, a plâns până i-au secat lacrimile. Mângâia din timp în timp chipul drag din fotografia de pe sicriu, incapabilă să înţeleagă de ce. De ce el? De ce atât de devreme? Ea va trebui de acum să-i fie şi tată lui Edan Ayan, un copilaş de un an şi patru luni.

Alături de localnici, la ceremonia religioasă au participat şi tovarăşii de arme ai tânărului de 33 de ani. Feţele aspre, călite de gerul de la aplicaţiile din munţi şi arse de soarele din Irak sau Afganistan, s-au înmuiat lângă sicriu. Pe unele dintre ele, lacrimile lăsaseră dâre umede.

"Chiar spuneam în unitate: Unde e Lică, să ne facă să râdem? Era un coleg foarte bun, un om extrem de vesel. Încă de dimineaţa, de la prima oră, lui îi ardea de glume. Nu întotdeauna ne bucuram, că dimineaţa devreme nu prea îţi vine să râzi. Dincolo de asta, era un specialist foarte bun", a povestit un mecanic de bord.

24 de cadre militare au venit la Bonţida tocmai de la Buzău, acolo unde Vasile Gădălean fusese angajat timp de şase ani. Printre ei, doamna Carmen, care a plâns de-a lungul întregii ceremonii religioase. „Era un băiat aşa de bun! Ajuta pe toată lumea, era foarte săritor şi prietenos. Era o plăcere să îl auzi vorbind, mereu spunea ceva amuzant. Un ardelean de ispravă". Tot de la Buzău a venit şi maistrul militar clasa III Dănuţ Alecsăndrică, fost tovarăş de misiuni al lui Lică. „Când plecam în misiuni de luptă în Irak sau Agfanistan, toată lumea voia să meargă cu Lică. Te puteai baza pe el. Noi eram cei care dădeam OK-ul la avioane, că pot să zboare. Era foarte simpatic, toată lumea îl iubea. Povestea într-una, cu graiul lui ardelenesc", şi-a aminitit militarul buzoian.

De la casa cu numărul 809, cortegiul funerar s-a pus în mişcare spre cimitirul aflat sus, pe deal. Crucile lui Vasile tatăl şi Vasile fiul erau rânduite la margine, într-un loc de unde satul se vede ca pe o planşă de arhitect. Sicriul a coborât în groapă însoţit de focuri de armă, dar şi de plânsete deznădăjduite.

„Era un băiat foarte bun. Nu s-o bătut cu nimeni când era mic. Vorbea frumos, era plin de respect. Toată lumea din sat îl aprecia. O plecat la liceu la Cluj, apoi la şcoala militară, dar o rămas cu bun simţ. O stat lângă taică-său, când era bolnav, internat în spital. Că o avut ciroză, săracu'. Am vorbit zilele astea cu Iuliana, maică-sa. Era mută de supărare. Nu înţelege cum băiatul ei o scăpat din patru misiuni în străinătate, în Afganistan şi pe unde o mai fost, şi o murit în elicopterul ăla", ne-a mărturisit doamna Anisia, de la dispensarul medical din Bonţida.

Vineri, 21 noiembrie, un elicopter IAR-330, de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, se îndrepta către poligonul de la Cincu atunci când s-a prăbuşit, pe raza localităţii Mălâncrav, judeţul Sibiu. La bord de aflau zece militari dintre care opt au murit, iar doi au fost grav răniţi. Cei care au decedat aveau vârste cuprinse între 25 şi 46 de ani. Printre ei, ce ghinion, şi Lică, băiatul cu glumele pe care îl iubea toată lumea. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Comenteaza