Globalizarea “omoară” valoarea locală

Globalizarea “omoară” valoarea locală
Societatea de consum globalizează produsele de serie, în dauna brandurilor autohtone.

Specialiştii clujeni şi-au exprimat, pentru ZIUA de CLUJ, opinia pe această temă. Consumul şi globalizarea acestuia sunt cele două caracteristici ale societăţii de azi. Dar abundenţa ofertei de produse şi servicii nu înseamnă neapărat un nivel de trai mai ridicat, ci consumul de “nimic”, de mărfuri de proastă calitate, demonstrează sociologul american George Ritzer în volumul “Globalizarea nimicului”, publicat de Editura Humanitas. Circulaţia globală a produselor comerciale determină neglijarea brandurilor locale, iar efectele pot fi devastatoare, arată specialistul american.

 

Pentru Ritzer, “depersonalizarea” consumului este un semn al “globalizării nimicului”. Oamenii cumpără produse ale unor branduri internaţionale, de tip Ikea sau Nike, din malluri, şi în general preferă să se aprovizioneze singuri, fără asistenţa unui vânzător. Calitatea produselor sau serviciilor este lăsată în planul secund, mai importantă fiind “firma” acestora. Socioogul american foloseşte drept exemplu lanţul de magazine Walmart şi ceramica tradiţională mexicană.

 

Chiar dacă ar intra în rafturile unui supermarket, un obiect confecţionat manual, mai scump decât unul de serie, nu va rezista pe piaţă. Cumpărătorii vor prefera produse de serie, mai ieftine, chiar dacă sunt de proastă calitate. Consumerismul înseamnă acumulare, şi nu selecţie, arată George Ritzer.

 

Ce şanse are un brand local să reziste într-o piaţă “corporatistă”? “Corporaţiile cumpără branduri locale dacă acestea au cotă de piaţă sau potenţial”, precizează Bogdan Brânzaş, specialist în branding. “Totuşi, aceste branduri locale au impact pe o piaţă naţională. O bere din Cluj se poate vinde în toată România, dar nu şi în afară, pentru că nu mai e rentabil. Mai demult se putea. Marile branduri internaţionale de acum au fost la început branduri locale, dar acum numărul lor e atât de mare încât nu mai e posibil ca un nou brand să intre pe piaţă”, detaliază Brânzaş.

 

El mai observă şi preferinţa majorităţii consumatorilor pentru supermarket, în dauna produselor tradiţionale vândute la piaţă. “Cumpărăturile la supermarket au devenit o obişnuinţă, pentru că oamenii au mai multe lucruri la un loc. Mai există însă şi oameni care vor să guste un produs, preferă produse bio. Totuşi, supermaketurile dau tonul vânzărilor”, constată Bogdan Brânzaş.

 

Snobismul gustului

 

“Globalizarea brandurilor a eliminat brandurile locale. S-a încercat resuscitarea lor, dar fără efect. Totuşi, cred că în viitor cei care vor miza pe branduri locale vor avea succes. Va deveni «cool» să se consume produse locale”, apreciază sociologul clujean Vasile Sebastian Dâncu.

 

“Acum suntem într-o fază de snobism al gustului. Ce vine din afară e neapărat bun. Dar cred că peste câţiva ani, datorită unei atitudini de frondă ale cărei semne se simt deja, vom avea o reacţie «anticapitalistă», de respingere a ceea ce ni se dă de-a gata”, consideră Dâncu.

 

Sociologul crede că o atitudine “protecţionistă”, de încurajare a consumului de produse autohtone, va trebui să se dezvolte din spaţiul societăţii civile şi să nu aibă doar dimensiune economică, ci şi socială.

 

Comenteaza