Bicicliştii declară război şoferilor care le blochează pistele. Acţiunea lor, "gest de toleranţă"

Bicicliştii declară război şoferilor care le blochează pistele. Acţiunea lor,
Pentru bicicliclişti, un drum prin oraş este echivalentul unei curse cu obstacole. De cele mai multe ori trebuie să circule cot la cot cu autoturismele, iar atunci când nimeresc o porţiune de drum cu piste pentru biciclete, constată cu stupoare că şi acestea sunt ocupate tot de maşini. În acest context, au hotărât să-i educe pe şoferii indisciplinaţi.

Ofensiva lor este totuşi paşnică şi se concretizează printr-o campanie de atenţionare cu autocolante a şoferilor care blochează abuziv pistele din Cluj-Napoca, demarată de Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) miercuri, cu ocazia Zilei Pământului.

Iniţiativa îi vizează pe cei care își imobilizează în mod voluntar autoturismele pe puținele infrastructuri dedicate bicicletelor care există în oraș, iar scopul ei este reducerea numărului de astfel de cazuri.

"Prin această campanie, desfășurată și în anii trecuți în mai multe serii, CCN încearcă să compenseze, măcar parțial, insuficienta implicare adecvată pe acest subiect a autorităților abilitate să aplice legislația rutieră, și anume Poliția Rutieră și Poliția Locală, datoare să impună respectarea normelor legale. Deși au făcut progrese, autoritățile din păcate depun eforturi care în continuare sunt mult prea reduse față de amploarea și gravitatea fenomenului de blocare cu mașini a pistelor de biciclete, deși pentru această practică legea prevede interdicție expresă și sancțiuni", a declarat Radu Mititean, directorul executiv al CCN. 

Campania, gest de toleranţă faţă de şoferii indisciplinaţi

Acţiunea prevede lipirea pe parbrizul autoturismelor parcate pe pistele dedicate bicicliştilor a unor autocolante informative, uşor de dezlipit, cu mesajul "Staționați ilegal pe o pista de biciclete! Acum ați primit o atenționare amabilă. Data viitoare poate fi accidentat un biciclist, puteți plăți amendă sau să se ridice mașina" și cu imaginea simbolică a unui autoturism care ocupă o pistă de biciclete și un biciclist care a trebuit să treacă, metaforic, peste capota mașinii oprite ilegal.

Membrii CCN susţin că acţiunea lor trebuie văzută că un gest de toleranţă din partea bicicliștilor şi de colegialitate între participanții la traficul rutier, în scopul conștientizării și responsabilizării prin mijloace fără caracter sancționator a șoferilor. 

"Asemenea campanii s-au derulat sau se derulează și în alte țări și pleacă de la ideea că pistele de biciclete, fiind mai noi și mai puțin obișnuite pentru mulți șoferi, și adesea și mai prost marcate și semnalizate, sunt ignorate încă de mulți dintre aceștia din neștiință și neatenție, nu din rea-voința la adresă bicicliștilor sau nepăsare față de lege. Deci, pentru o anumită perioadă este oportun un gest amabil din partea bicicliștilor, constând în faptul că în loc să cheme Poliția pentru amendarea și ridicarea acelei mașini imobilizate ilegal pe pistă, să atenționeze doar șoferul printr-un mesaj scris, în speranța că data viitoare nu va mai încalcă legea și drepturile bicicliștilor", a specificat Mititean. 

Dacă acţiunile paşnice nu au efect, se va trece la unele mai drastice

Aceste acțiuni se adaugă la atenționările verbale făcute la adresa pietonilor și șoferilor care ignoră interdicția de acces pe pistele de biciclete și se corelează cu actitivăţile de lobby și adovcacy orientate spre îmbunătățirea cadrului legal și determinarea autorităților publice de a aplica mai bine legislația rutieră și de a dezvolta infrastructurile specifice sau favorabile bicicliștilor.

În cazul în care bicicliştii nu vor reuşi să educe şoferii pe cale amiabilă, vor trece însă la măsuri mai drastice, precum încurajarea politicii de toleranţă zero faţă de cei care vor continua să nu le respecte drepturile. 

"Pe termen lung însă CCN consideră că nici din punct de vedere moral nu se vor mai putea găsi scuze și prezuma circumstanțe atenuante la adresa șoferilor ce blochează pistele, și deci justifica o asemenea atitudine înțelegătoare din partea majorității bicicliştilor, motiv pentru care probabil se va trece la încurajarea politicii de toleranţă zero, materializată prin sesizarea directă, imediată și în fiecare caz în parte a organelor abilitate în ridicarea acelor mașini și aplicarea sancțiunilor contravenționale maxime prevăzute de lege, fără gesturi amabile de prealabilă atenționare verbală sau scrisă", a adăugat directorul CCN.

Totuşi, CCN descurajează practicile agresive sau care aduc daune autoturismelor parcate abuziv sau șoferilor acestora, pemotiv că o ilegalitate nu justifică o alta. 

Clubul de Cicloturism "Napoca" este o asociație turistică, sportivă, civică și ecologistă clujeană care militează de peste 20 ani pentru un om sănătos într-un mediu sănătos. Una din direcțiile principale de acțiune este încurajarea pe multiple căi a utilzării bicicletei că mijloc cotidian de transport în mediul urban, cu rol utilitar și recreativ.

Comenteaza