Monica Iacob Ridzi, premiata la concursul "Poezie de puscarie"

Monica Iacob Ridzi, premiata la concursul
Monica Iacob Ridzi, încarcerata la Spitalul Penitenciar Jilava, a obtinut, joi, premiul al doilea la concursul "Poezie de puscarie", la sectiunea "Poezie femei", ea purtând proteze la picioare la decernarea premiilor, scrie pe Facebook scriitorul Dan Mircea Cipariu, presedintele juriului.

"Astazi am prezidat pentru a saptea oara consecutiv Concursul National «Poezie de puscarie» organizat de Administratia Nationala a Penitenciarelor. M-a impresionat teribil MoMonica Iacob Ridzipremiul doi, la poezie), cu proteze la picioare si o privire care cutreiera parca o alta lume. Sper ca presedintele Iohannis sa raspunda favorabil cererii ei de gratiere. Umanitatea e tot ceea ce pare ca ne-a mai ramas...", scrie Cipariu pe Facebook.

Sotul Monicai Iacob Ridzi, primarul din Petrosani Tiberiu Iacob Ridzi, a explicat ca sotia sa a câstigat locul al doilea cu o poezie intitulata "Poezie despre viata", în care "exprima în cuvinte exact ce simte si ce traieste".

El a mai spus ca Monica Iacob Ridzi poarta doua orteze la genunchi întrucât altfel nu poate merge.

"Sotia mea poarta doua orteze la genunchi, fara ele nu prea poate sa mearga. Din câte am înteles, ar putea fi o afectiune colaterala bolii pe care o are. Din câte stiu, sotia mea are probleme si cu oasele, iar în urma cu câtiva ani a suferit o fractura de platou tibial. Sotia mea mi-a spus ca are dureri mari si nu le da jos ca sa poata sa mearga", a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi.

Legat de procesul pentru amânarea executarii pedepsei, primarul a mai spus ca termenul a fost amânat pentru 10 iulie, iar între timp sotia lui este internata în Spitalul Penitenciar Jilava.

Administratia Nationala a Penitenciarelor anunta pe site ca Penitenciarul Bucuresti Rahova a gazduit, joi, festivitatea de premiere a Concursului National de Creatie Literara "Poezie de puscarie".

În acelasi comunicat, ANP anunta penitenciarele câstigatoare, dar nu si numele detinutilor premiati. La sectiunea Poezie femei, pe locul al II-lea, figureaza Spitalul Penitenciar Jilava, unde este încarcerata Monica Iacob Ridzi.

Concursul "Poezie de puscarie", ajuns la cea de-a VII-a editie, derulata în perioada martie - mai 2015, este organizat de Administratia Nationala a Penitenciarelor, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Bucuresti Poezie, Societatea Româna de Radiodifuziune si cu Asociatia Euro CulturArt.

La etapa nationala a concursului, sectiunea Poezie, au participat 275 de detinuti din 32 de penitenciare, cu 474 lucrari, iar la sectiunea povestiri scurte s-au înscris 37 de detinuti din 16 unitati penitenciare, cu 51 de creatii. În cadrul concursului, au fost selectate si declarate câstigatoare ale acestei editii 26 de poezii si sapte povestiri scurte. Câstigatorii au fost premiati cu diplome si carti, înmânate de presedintele Filialei Bucuresti Poezie, Dan Mircea Cipariu, colaborator activ al proiectelor de creatie literara derulate de Directia Reintegrare Sociala a ANP.

Sotul Monicai Iacob Ridzi, Tiberiu Iacob Ridzi, a anuntat, la sfârsitul lunii mai, ca a depus o cerere de gratiere în numele fostului ministru, document în care au fost invocate atât starea de sanatate a acesteia, cât si situatia celor doi copii ai cuplului.

În prezent, pe rolul Tribunalului Ilfov se afla un dosar prin care Monica Iacob Ridzi cere sa-i fie admisa cererea de întrerupere a executarii pedepsei de cinci ani de închisoare, la care a fost condamnatata pentru abuz în serviciu privind manifestarile organizate în 2009 de Ziua Tineretului.

Fostul ministru Monica Iacob Ridzi solicita sa fie întrerupta executarea pedepsei pentru ca sufera de numeroase afectiuni medicale, printre care trombofilie si leuconeutropenie.

Imediat dupa ce a fost încarcerata, Ridzi a reclamat conditiile în care stau detinutii, spunând ca sistemul medical din închisori nu este bine gândit si ca pentru un om bolnav ca ea condamnarea la închisoare este condamnare la moarte.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnata definitiv, în 16 februarie, de catre instanta suprema, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestarile organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat la Politia Judeteana Cluj, fiind încarcerata ini?ial la sectia exterioara din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla.

Comenteaza