Clujeanul dispărut de la domiciliu, descoperit mort în albia Someșului
- Scris de Ziua de Cluj
- 07 Iul 2015, 08:24
- Eveniment
- Ascultă știrea
Bărbatul, Ciprian-Adrian-Borșan ar fi plecat voluntar de la domiciliul din localitatea Vad în data de 28 iunie şi nu s-a mai întors. În urma acțiunilor de căutare demarate, trupul neînsuflețit al acestuia a fost găsit luni, 6 iulie, în albia raului Somes.
Poliţiştii au acţionat cu efective mărite, inclusiv cu câine special antrenat în descoperirea cadavrelor, în zona comunei Vad, trupul bărbatului fiind identificat în apropierea localității Valea Groșilor.
Cercetările continuă pentru stabilirea circumstanţelor exacte în care a survenit decesul lui, iar trupul bărbatului a fost depus la morga Spitalului Municipal Dej pentru efectuarea necropsiei.