Bloggerul dat dispărut, care ieşise din club dar se întorsese să ajute, identificat duminică la INML

Bloggerul dat dispărut, care ieşise din club dar se întorsese să ajute, identificat duminică la INML
Bloggerul Claudiu Petre, dat dispărut de vineri noapte, este una dintre persoanele care şi-au pierdut viaţa în incendiul de la Colectiv, fiind identificat abia duminică de familie, martorii spunând că el reuşise să scape din club, dar s-a întos să-i ajute pe cei care încă nu apucaseră să iasă.

Printre ultimele victime decedate în urma incendiului de la Clubul Colectiv din Capitală, identificate la Institutul Naţional de Medicină Legală, este şi bloggerul Claudiu Petre, în vârstă de 36 de ani.

Presa a relatat că acesta reuşise să iasă vineri noapte din clubul unde a avut loc incendiul în care au murit 29 de persoane, dar că s-a întors să ajute persoanele rănite, lăsându-şi documentele şi telefonul mobil la un prieten.

Potrivit martorilor, bărbatul, cunoscut ca blogger şi fotograf, avea o corpolenţă atletică şi reuşise să scape din infernul declanşat în urma incendiului. El s-a întors, însă, ca să ajute o fată pe care a scos-o din club, după care s-a întors să salveze şi alţi oameni.

Martorii spun că acesta reuşise să iasă şi a doua oară, dar că se vedea că era afectat de incendiu, astfel că a fost urcat într-o ambulanţă, unde i s-au acordat îngrijiri. Din acel moment, acesta nu a mai fost văzut, iar familia şi prietenii l-au căutat peste 30 de ore atât la INML, cât şi la toate spitalele unde fuseseră aduşi răniţi, el nefiind găsit.

Abia duminică dimineaţă, Claudiu Petre a fost identificat, în sfârşit, de către familie, la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici".

"Când am văzut că se duce flacăra în sus, mi-am luat geanta şi am fugit la uşă... Au fost câteva secunde. Mi-am dat seama că trebuie să mă bag undeva, într-un colţ, cât mai jos, că nu mai respiram normal. M-am băgat în hol, la intrare, şi m-a stins Claudiu. M-a luat afară si s-a dus să mai salveze", a declarat prietena lui Claudiu, Flavia, conform presei.

De asemenea, ultimul bilanţ al incendiului de vineri seară din Club Colectiv arată 29 de persoane decedate, după ce două tinere, una aflată în Spitalul Bagdasar Arseni, iar alta la Spitalul de Arşi, au murit duminică dimineaţă.

 

Comenteaza