Un bărbat a intrat în atenţia poliţiei. Află din ce motiv

Un bărbat a intrat în atenţia poliţiei. Află din ce motiv
Un bărbat a intrat în atenţia oamenilor legii după ce a achiziţionat de la un magazin de specialitate din Cluj-Napoca o armă neletală.

Persoana respectivă, un bărbat de 64 de ani din comuna Baciu, deținea la domiciliul său o puşcă cu aer comprimat, fără marcă şi serie, având destinaţia tir sportiv. Conform primelor cercetări, după cumpărarea armei acesta nu s-a mai prezentat la unitatea de poliție în vederea autorizării, conform prevederilor legale.

Astfel, polițiștii Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase îl cercetează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere, fără drept, de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

 

Comenteaza