Atelier de hrănitori la Casa Tranzit

Atelier de hrănitori la Casa Tranzit
Societatea Ornitologică Română îi invită pe clujeni să confecționeze, alături de ornitologi, hrănitori pentru păsări la „Atelierul de Hrănitori”, eveniment organizat în cadrul proiectului „Păsările Clujului”

Iubitorii de natură sunt aşteptaţi duminică, 6 decembrie, la Casa Tranzit unde, între orele 10 şi 17, va avea loc a doua ediție a evenimentului „Atelierul de Hrănitori" organizat de Societatea Ornitologică Română (SOR), în cadrul proiectului „Păsările Clujului". Clujenii sunt invitați să confecționeze, alături de ornitologi, hrănitori pentru păsările de specii sălbatice care populează orașul. Materialele necesare vor fi puse la dispoziţie de către organizatori.

„Ca și la ediția precedentă, îi așteptăm pe iubitorii de natură și de gesturi frumoase la un ceai cald, o prăjitură și discuții despre păsări. Anul acesta vrem să păstrăm atmosfera din 2014, dar vom schimba materialele din care confecționăm hrănitorile. Noi, cei de la Biroul Cluj al SOR vom aduce materialele și le vom asambla alături de clujeni. Vom avea și hrănitorile clasice, din lemn, dar venim și cu materiale cel puțin neconvenționale. Mă refer la cojile de nucă de cocos, la fructele de gref și pomelo, dar și la conurile de pin", a declarat asistentul de proiect Judit Veres-Szászka.

Ornitologii prezenţi la eveniment vă vor îndruma în ceea ce priveşte modul în care se asamblează hrănitorile şi cu ce anume se alimentează acestea pe timpul iernii, dar şi ce trebuie evitat. Hrănitorile alimentate corect şi cu regularitate ajută păsările să supravieţuiască în lunile friguroase şi ne oferă posibilitatea de a observa mai îndeaproape oaspeții de iarnă care îşi găsesc adăpost în parcurile oraşului.

Vor fi expuse hrănitori și adăpători pentru păsări sălbatice şi desene realizate de elevii școlilor din Cluj. Cele mai frumoase și mai reușite dintre aceste desene vor fi premiate de SOR la ora 14. Participarea la eveniment este gratuită.

 

Comenteaza