Coliziune între un autobuz şi un microbuz şcolar: trei copii şi un bărbat, răniţi în urma impactului

Coliziune între un autobuz şi un microbuz şcolar: trei copii şi un bărbat, răniţi în urma impactului
Trei copii şi un bărbat au fost răniţi luni dimineaţa în urma unei coliziuni între un microbuz şcolar şi un autobuz.

Accidentul a avut loc în localitatea Suceagu, după ce microbuzul şcolar a intrat pe contrasens, lovind un autobuz în care se aflau aproximativ 60 de persoane.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Carmen Jucan, a declarat pentru Mediafax că trei copii şi şoferul microbuzului au fost transportaţi la spital în urma coliziunii.

Ea a afirmat că şoferul microbuzului nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed şi, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcţiei, iar autovehiculul a intrat pe contrasens, intrând în coliziune cu un autobuz în care se aflau circa 60 de persoane. De asemenea, a precizat că nicio persoană aflată în autobuz nu a fost rănită.

Cercetările în cauză continuîă pentru stabilirea circumstanţelor exacte de producere a accidentului. 

 

Comenteaza