Statul îţi dă bani să-ţi cumperi maşină electrică. Ce şanse ai cu eco-mobilul la Cluj

Statul îţi dă bani să-ţi cumperi maşină electrică. Ce şanse ai cu eco-mobilul la Cluj
De joi, programul prin care românii îşi pot cumpăra automobile electrice cu sprijin de la stat a intrat în vigoare.

Informaţiile referitoare la achiziţionarea de maşini electrice noi, cu ajutorul unei contribuţii băneşti de la stat, sunt incluse în ordinul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 955/2016 pentru aprobarea ghidului de finanţare a programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic.

Acesta a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 397 şi deja a intrat în vigoare, dar sesiunile de înscriere vor fi anunţate ulterior de către Administraţia Fondului pentru Mediu, scrie avocatnet.ro.

Persoanele fizice, firmele şi entităţile fără personalitate juridică pot să ceară bani de la stat pentru a-şi cumpăra maşini electrice noi, potrivit documentului amintit. Concret, aceştia pot obţine un ecotichet în valoare de:

  • 20.000 de lei, pentru cumpărarea unei maşini noi pur electrice
  • 5.000 de lei, pentru cumpărarea unei maşini noi electrice hibride cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km

Din păcate pentru clujenii care vor să îşi cumpere o astfel de maşină, în oraş există o singură priză de încărcare a vehiculelor electrice, în incinta Liberty Technology Park.

Există însă şi puncte pozitive pentru ei: primarul Emil Boc a declarat, recent, că are două politici publice care privesc transportul ecologic. "În primul rând, mașinile electrice vor avea dreptul să circule, alături de autobuze și troleibuze, pe benzile dedicate transportului în comun.

Vom începe, după aprobarea specialiștilor, implementarea benzilor prioritare pentru transportul public - din Mănăștur în Mărăști, deocamdată pe axa principală, apoi și pe celelalte axe. Așadar, și mașinile electrice vor avea acces la aceste benzi dedicate, la fel ca și taximetriștii și bicicliștii. A doua politică se referă la oferirea de către primărie a unor locaţii unde oamenii să-și poată încărca mașinile electrice", a spus primarul.

În curând, Clujul va avea şi autobuze electrice. Depunerea ofertelor în cadrul licitaţiei pentru primele 10 va avea loc pe 1 iulie. Staţiile de încărcare ale autobuzelor nu vor putea fi utilizate şi de automobile.

Comenteaza