Şantierele clujene, luate la control. Amenzi de 9.500 de lei

Şantierele clujene, luate la control. Amenzi de 9.500 de lei
Un număr de 12 şantiere aflate în curs de execuţie în municipiul Cluj-Napoca au fost controlate de poliţiştii locali.

În urma controalelor, au fost încheiate 5 procese verbale de constatare a contravenției, în valoare de 9.500 lei, în baza HCL nr. 191/2009 pentru buna gospodărire a municipiului Cluj-Napoca, din cauza unor abateri precum depozitări de materiale pe domeniul public, lipsa curățeniei în interiorul și în apropierea șantierelor, lipsa rampelor de spălare a autovehiculelor și murdărirea carosabilului cu noroi.

Pe lângă sancțiunile aplicate, au fost dispuse măsuri de reglementare a situaţiei în termen de 48 de ore, astfel că acţiunea va continua şi în zilele următoare, urmând ca șantierele să fie verificate din nou.

 

 

Comenteaza