Cinci service-uri auto din Cluj, închise de poliţia locală. Amenzi de peste 26.000 lei

Cinci service-uri auto din Cluj, închise de poliţia locală. Amenzi de peste 26.000 lei
Controale la atelierele de reparaţii şi dezmembări auto din Cluj-Napoca. Cinci service-uri auto au fost suspendate.

Au fost verificaţi 16 agenţi economici, persoane fizice şi juridice, în ceea ce privește deţinerea autorizaţiei tehnice, respectarea domeniului de autorizare, deţinerea acordului de funcţionare şi a aprobării de orar eliberat de primărie, respectarea regimului de colectare a deşeurilor.

În timpul controlului au fost depistate nereguli privind lipsa autorizaţiilor tehnice sau a acordului de funcţionare eliberat de primărie, nerespectarea domeniului de autorizare și a regimului de colectare a deşeurilor.

Pentru nereguli au fost încheiate 14 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în cinci cazuri dispunându-se suspendarea activităţii. Alte şapte procese-verbale de constatare au fost încheiate de către angajaţii Registrului Auto Român. De asemenea, au fost lăsate nouă invitaţii pentru prezentare la sediul RAR, în vederea începerii demersurilor necesare obţinerii autorizaţiilor tehnice.

Verificările au fost realizate pe raza municipiului Cluj-Napoca: Oașului, Lombului, Soporului, Zorilor sau Iris. Valoarea amenzilor aplicate s-a ridicat la 26.100 de lei. Controalele au fost efectuate de către poliţişti locali din cadrul serviciilor inspecţie comercială şi control protecţia mediului, în colaborare cu angajaţi ai Ministerului Transporturilor - RAR. 

Comenteaza