„Gândire rudimentară, nejuridică". Cristi Danileţ, la Realitatea FM Cluj: „Tot ce s-a întâmplat în ordonanţa 13 este dovada unui amatorism" VIDEO
- Scris de Ionel Lespuc
- 06 Feb 2017, 17:36
- Eveniment
- Ascultă știrea
Judecătorul Cristi Danileţ a fost invitatul de luni al emisiunii „1 la 1", de la Realitatea FM Cluj. Acesta a vorbit despre ordonanţa de urgenţă 13/2017, despre felul în care se elaborează actele normative şi despre DNA.
"Dacă mâine Guvernul României va dori să elimine din Codul Penal infracţiunea de omor, e treaba lui"
Danileţ a comentat prevederile OUG 13, preluate şi în proiectul de lege trimis Parlamentului, şi a explicat că nu este normal ca într-o ţară care se confruntă cu corupţia la toate nivelurile, sancţiunile să fie reduse. „Chiar dacă a cedat presiunilor pieţei şi a renunţat la OUG 13 ieri (duminică n.r.), Guvernul a promis că va trimite un proiect de lege cu acelaşi conţinut în Parlament. Este un act politic, până la urmă. Dacă mâine Guvernul României va dori să elimine din Codul Penal infracţiunea de omor, e treaba lui. Guvernul trebuie să trimită un proiect de lege în Parlament şi s-ar putea ca în România omorul să fie permis, tot aşa cum mâine s-ar putea să se decidă dezincriminare luării de mită, a dării de mită şi aşa mai departe. Este strict o treabă politică. Însă să ne gândim noi, ca populaţie. Să ne gândim bine la consecinţele acestor dezincriminări şi acestui regim mai favorabil. Ne punem întrebarea: este normal ca într-un stat unde corupţia a devenit o cangrenă naţională, suntem plini de corupţi în toate instituţiile statului, este normal să eliminăm infracţiuni de corupţie şi de abuz în serviciu? Este normal să sancţionăm mai uşor aceste categorii de fapte? Eu cred că până la urmă acesta este şi rostul dezbaterii. Oamenii care au ieşit în aceste zile au scandat nu atât împotriva guvernului, ci pentru egalitate în faţa legii, pentru justiţie, pentru continuarea luptei anti-corupţie. Din punctul meu de vedere, acesta este cel mai important eveniment post-decembrist, în care oamenii au arătat în mod public că îşi doresc justiţie. Au mai arătat şi din vara lui 2012 încoace, dar în cadrul unor manifestaţii de mai mică amploare decât ceea ce se întâmplă acum, nu doar în Bucureşti, ci în întreaga ţară, şi nu doar în municipiile reşedinţă de judeţ, ci şi în orăşele mai micuţe, inclusiv românii din diaspora", a spus judecătorul.
„Or fi denunţurile bune sau n-or fi denunţurile bune?"
Fostul membru al CSM a vorbit şi despre denunţul care, în OUG şi în proiectul de lege trimis Prlamentului, se poate face într-un răstimp de numai şase luni de la comiterea infracţiunii. Danileţ a subliniat că felul în care este elaborată OUG 13 denotă o gândire rudimentară, nejuridică, şi i-a acuzat de amatorism pe cei care au redactat-o.
„Este o ciudeţenie. (...) Să vă spun ce este în neregulă. În primul rând, denunţul este o sesizare, o încunoştinţare a organelor de poliţie judiciară sau de Parchetul cu privire la comiterea unei infracţiuni. Cu alte cuvinte, o persoană care a aflat despre comiterea unei infracţiuni sau este martor anunţă organele legii pentru a se lua măsuri. În momentul de faţă, se poate face denunţ oricând pe perioada până la care infracţiunea se prescrie, după un an, după doi, după patru. În al doilea rând, se poate ca eu, martor, să aflu despre săvârşirea unei infracţiuni după şase luni şi o zi. Să zicem că am găsit undeva, într-un loc public, o persoană omorâtă. Ce fac? Nu anunţ procurorii, pentru că este decedată de mai mult de şase luni? Este o prostie, evident. Şi în al treilea rând, chiar şi aşa fiind. În ordonanţa 13 s-a scris: Faceţi denunţul, dar nu mai târziu de şase luni de la săvârşirea faptei. Întrebarea mea este dacă nu faci denunţul, ce se întâmplă? Care este consecinţa? Pentru că eu ca practician al dreptului vă spun că am nevoie, atunci când am un text de lege de acest gen, de două elemente: unu, să îmi spui ce trebuie făcut şi doi, să îmi spun sancţiunea, dacă nu este făcut aşa cum spui. Iar dacă tu spui denunţurile făcute peste şase luni îşi pierd valabilitatea, eu nu ştiu ce rost să dau acestei norme. Din punctul meu de vedere, norma reflectă o gândire rudimentară a celor care au inclus-o acolo în cod şi apoi o gândire nejuridică, pentru că nu au prevăzut o sancţiune, lăsând ca noi, magistraţii, să ne gândim dacă or fi denunţurile bune sau n-or fi denunţurile bune. (...) Tot ce s-a întâmplat în ordonanţa 13, aş spune şi în ordonanţa 14, este dovada unui amatorism", a subliniat Cristi Danileţ.
„Rezultatele DNA sunt exemplare în Europa"
Danileţ a vorbit şi despre zvonul că DNA şi DIICOT ar urma să fie comasate, respectiv despre interviul dat de Călin Popescu-Tăriceanu postului TV BBC, în care acesta susţine că DNA acţionează într-un mod periculos şi că independenţa Justiţiei „va trebui abordată pe viitor".
„Parcă DNA s-a ocupat mai întâi de domnul Tăriceanu, iar acum Justiţia urmează să se pronunţe. Ca om de stat, aş fi mai rezervat să fac afirmaţii cu privire la o unitate de elită a Parchetului, care merge atât de bine, cum e DNA. Rezultatele DNA sunt exemplare în Europa. Rezultatele DIICOT sunt extraordinare cu privire la combaterea crimei organizate. Dacă cele două structuri şi-au dovedit eficienţa, haideţi să se lăsăm să lucreze. Nu suntem încă la nivelul în care s-a diminuat atât de mult corupţia din România încât să ne gândim că rămân procurorii anti-corupţie fără muncă, haideţi să îi comasăm cu altă unitate de parchet. Cu siguranţă însă că o astfel de tentativă va fi aspru sancţionată şi de către Comisia Europeană, care, iată, şi la zece ani după aderare, încă ne monitorizează, şi de către ambasadele străine, care au toate interesele ca România să fie o zonă de stabilitate şi progres", a afirmat Cristi Danileţ.
Iată aici, integral, emisiunea de luni, de la Realitatea FM Cluj:
DECLARAŢII
„Legile sunt date de către aleşii poporului şi anume parlamentarii. Dacă vreţi să vă implicaţi ca cetăţeni în procesul de legiferare, fiţi atenţi pe cine votaţi. Şi sfatul meu prietenesc şi profesionist este nu votaţi persoane pe care judecătorii le condamnă pentru fapte grave, atunci când conduc instituţii publice, când fură din banii publici, pentru că noi ştim de ce condamnăm acele persoane şi este ciudat ca poporul însuşi să îşi aleagă conducători din rândul acestor personaje".
Cristi Danileţ, judecător, răspunzându-i unui ascultător Realitatea FM
„Să îi dea Dumnezeu sănătate celui care a „plantat" termenul de zece zile acolo, pentru că am avut cu toţii timp să intervenim. Dar dacă nu era termenul de zece zile, ar fi trebuit să aplicăm imediat".
Cristi Danileţ, judecător