Putin ar accepta întâlnire "la rece" cu Trump
- Scris de Ziua de Cluj
- 30 Mar 2017, 20:39
- Eveniment
- Ascultă știrea

Moscova speră la o relansare a relaţiilor cu Moscova, dar perspectivele optimiste faţă de raporturile cu Administraţia Donald Trump au fost obstrucţionate de investigaţia Congresului Statelor Unite privind posibilele ingerinţe ale Rusiei în campania electorală din SUA.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a exprimat disponibilitatea de a avea o întrevedere cu omologul său din Statele Unite, Donald Trump, în cazul în care Finlanda va găzdui un summit pe problematica din zona Arctica, relatează site-ul agenţiei Associated Press.
Preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, a cărui ţară va prelua conducerea prin rotaţie a Consiliului Arctic în mai, s-a declarat onorat să poată găzdui o asemenea întrevedere, relatează Mediafax.