Taximetriștii de la Aeroportul Cluj, verificați de autorizații
- Scris de Ziua de Cluj
- 11 Iun 2017, 14:04
- Eveniment
- Ascultă știrea
![Taximetriștii de la Aeroportul Cluj, verificați de autorizații](images/Articole/00159962/00156314_large.jpg)
În numai două ore, au fost verificate 140 de autoturisme și au fost aplicate 47 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 12.000 de lei, pentru abateri de la normele legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice şi activitatea de taximetrie şi de rent-a-car.
Sub coordonarea Direcţiei Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au desfăşurat o acţiune în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Bacău şi Iaşi. Activitatea a vizat depistarea persoanelor care transportă pasageri fără îndeplinirea prevederilor legale.
Pe parcursul a două ore, în funcţie de traficul de pasageri din aeroporturi, poliţiştii au verificat 143 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au aplicat 47 de sancţiuni contravenţionale. Dintre abaterile constatate, 29 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice și 10 pentru încălcări ale legii privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.
Valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate de către poliţişti este de 12.040 de lei. De asemenea, au fost reținute două permise de conducere și două certificate de înmatriculare. Acţiunile desfăşurate de Poliţia Română pentru creşterea siguranţei transportului public de persoane în zonele adiacente aeroporturilor vor continua şi în perioada următoare.