Șeful Poliţiei Române, la un pas de a fi dat afară

Șeful Poliţiei Române, la un pas de a fi dat afară
Premierul Mihai Tudose va avea miercuri o întâlnire cu şeful Poliţiei Române, Bogdan Despescu, decizia de demitere a acestuia, aşa cum a cerut ministrul de Interne Carmen Dan, urmând să fie luată abia după această discuţie, au declarat surse guvernamentale.

Potrivit surselor citate, şeful Executivului va decide dacă semnează demiterea lui Bogdan Despescu, aşa cum a cerut Carmen Dan, abia după o întâlnire cu acesta.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat, marţi, că a transmis premierului solicitarea de a îl demite pe şeful Poliţiei Române, Bogdan Despescu. Cauza, explicaţiile lacunare privind menţinerea în sistem a poliţistului suspectat de pedofilie.

"Am transmis premierului propunerea de schimbare din funcţie a şefului Poliţiei Române", a declarat Carmen Dan.

În locul chestorului Bogdan Despescu ar urma să fie împuternicit Cătălin Ioniţă, actualul şef al Direcţiei Generale Anticorupţie.

"Am constatat că niciun şef al acestui agent nu a înţeles să îşi asume vreo responsabilitate şi că acesta a fost menţinut în Poliţie. Am aflat că testările nu sunt relevenate şi se impune modifcarea bateriilor. Atâţia ani cu lasă că merge şi aşa au făcut să fie în sistem oameni care au devieri comportamentale", a mai spus ministrul.

Ministrul de Interne a precizat că agentul cercetat era încadrat ca fiind agent operativ, dar era folosit ca şofer de unul dintre şefii din Brigada Rutieră, ultima amendă dată de acesta fiind în luna decembrie a anului trecut.

De asemenea, Carmen Dan susţine că a fost informată cu întârziere despre cazul privind agresiunea asupra celor doi minori.

"Din explicaţii a lipsit răspunsul la o întrebare esenţiala şi aceasta era cum de nimeni din cei care aveau atribuţii de cunoaştere a poliţistului nu a ştiut de aceste devieri comportamentale ale acestuia", a mai spus Carmen Dan.

 

Comenteaza