34 de rute Wizz Air de pe Aeroportul Cluj. 2018 vine cu o nouă destinaţie de vacanţă FOTO
- Scris de Ziua de Cluj
- 17 Ian 2018, 11:16
- Eveniment
- Ascultă știrea
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est şi una dintre companiile aeriene cu cea mai mare creştere în regiune, anunţă că în anul 2017 a transportat un număr record de pasageri, a crescut semnificativ operaţiunile sale, a plasat cea mai mare comandă de aeronave din istoria companiei, a lansat un program de sponsorizare pentru piloţii aspiranţi şi a introdus o serie de îmbunătăţiri ale serviciilor pentru pasageri.
În 2017, Wizz Air a transportat mai mult de 28 de milioane de pasageri pe rutele sale la costuri reduse, cu 24% mai mult faţă de 2016. 14 noi aeronave s-au alăturat flotei Wizz Air, 13 Airbus A321 şi un Airbus A320, ceea ce face acum ca numărul total de aparate de zbor să ajungă la 88.
Aeronavele suplimentare vor crea alte 600 de locuri de muncă directe în cadrul companiei, iar mai mult de 3.500 de profesionişti în aviaţie lucrează acum în cadrul companiei aeriene ce are 27 de baze în 15 ţări, incluzând şi cele mai noi baze Wizz de la Londra Luton în Marea Britanie şi Varna, în Bulgaria.
Wizz Air va continua, de asemenea, să îşi dezvolte reţeaua de rute, cu alte şapte aeroporturi şi mai mult de 100 de noi rute, ceea ce va însemna o creştere a reţelei la aproape 600 de rute către 145 de destinaţii în 44 de ţări. Un alt punct de referinţă al acestui an a fost şi faptul că Wizz a semnat cea mai mare comandă de aeronave cu Airbus pentru achiziţionarea în viitor a încă 146 de Airbus din familia A320neo.
Noul angajament, odată ce va fi aprobat de acţionarii companiei, va creşte comanda totală de aeronave Airbus la un număr de 282, ceea ce va asigura un flux de aparate de zbor până la finalul anului 2026, care va permite companiei să crească continuu, precum şi să îşi reînnoiască flota şi să o păstreze ca una dintre dintre cele mai tinere şi mai eficiente din Europa.
Subliniind angajamentul companiei de a le asigura pasagerilor o experienţă extraordinară, Wizz Air a crescut dimensiunea bagajelor gratuite cu 50%, a îmbunătăţit în continuare platformele sale online, inclusiv website-ul, cu tehnologii de ultimă oră şi aplicaţia Wizz pentru dispozitive mobile şi a lansat produse inovatoare (Fare Lock, Flexible Travel Parter) pentru a oferi şi mai multă flexibilitate pasagerilor frecvenţi.
În 2017, Wizz Air, cea mai mare companie aeriană din România, a transportat peste 6,8 milioane de pasageri pe rutele sale cu prețuri reduse, ceea ce reprezintă o creștere de 28% față de anul precedent. În cursul anului, Wizz a lansat 17 noi rute din România și și-a extins bazele din Cluj-Napoca și Craiova, adăugând două aeronave suplimentare și creând peste 70 de locuri de muncă directe în cadrul companiei.
Wizz Air nu oferă doar oportunități de călătorie accesibile clienților români și vizitatorilor țării, ci stimulează și piața locurilor de muncă locale din sectoarele aviației și turismului, susținând în acest an 5.400 de locuri de muncă în industriile conexe din întreaga țară.
Continuând creşterea sa puternică, Wizz Air va avea 8,8 milioane de locuri la vânzare pe rutele sale din România în 2018, cu 16% mai mult decât anul trecut. După expansiunea deja anunţată pentru operaţiunile din România, Wizz Air va avea alocate 24 de aeronave la cele şase baze, Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu, Craiova, Iaşi şi Timişoara, iar numărul de angajaţi orientaţi către pasageri va ajunge la peste 950.
Wizz oferă, de asemenea, zboruri la costuri reduse din Constanţa, Satu Mare, Suceava şi Târgu-Mureş. În prezent, reţeaua Wizz din România este formată din 143 de rute, inclusiv zborul intern Bucureşti - Cluj-Napoca. În Cluj-Napoca, Wizz Air şi-a extins flota cu a şasea aeronavă alocată bazei în 2017, prin lansarea a patru noi rute spre Bratislava, Larnaca, Malta şi Stockholm Skavsta.
Încheind un an record, WIZZ a transportat 1,83 milioane de pasageri pe rutele sale din Cluj-Napoca, cu 31% mai mult decât anul trecut. Compania aeriană a anunţat deja noile rute din 2018 şi va conecta Transilvania cu capitala Greciei, Atena. În prezent, WIZZ oferă 34 de rute la preţ scăzut din Cluj-Napoca.
József Váradi, Chief Executive Officer Wizz Air, a declarat: „2017 a fost un an al expansiunii masive pentru Wizz Air. Am avut creşteri semnificative în toate sectoarele de business care au determinat ca Wizz să devină una dintre companiile aeriene cu cea mai mare creştere şi care au aşezat fundaţia pentru viitoarea dezvoltare a companiei în următorul deceniu.
Cu modelul nostru de business dovedit ultra-low-cost, cu echipajul extrem de competent şi orientat către client, cu flota noastră tânără şi de ultimă generaţie, precum şi cu servicii excelente, suntem bine poziţionaţi să devenim compania aeriană pe care o aleg pasagerii frecvenţi din toate ţările în care operăm, să ne continuăm creşterea rapidă şi consistentă şi să aducem şi mai multe oportunităţi de călătorie în Europa şi în afara sa".
La rândul său, David Ciceo, Directorul General Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, a declarat: "La nivelul anului 2017, Aeroportul Internațional Cluj a înregistrat un trafic total de 2.690.000 pasageri, în creștere cu 43% față de anul 2016, când s-au înregistrat 1.880.319 pasageri.
Astfel, 2.150.000 de pasageri au călătorit pe destinații externe (80% din trafic), iar 570.000 de pasageri au ales să călătorească de la Cluj spre cele 4 destinații interne (20% din trafic). Dintre cei peste 800.000 de pasageri în plus care au călătorit de pe aeroport în anul 2017, 570.000 au fost pasageri internaționali, iar 230.000 au călătorit pe zboruri interne.
Ne bucurăm că alături de compania Wizz Air putem oferi pasagerilor aeroportului legături aeriene şi opţiuni de călătorie convenabile către cât mai multe destinații. Extinderea rețelei de rute rămâne în continuare o permanentă preocupare a managementului aeroportuar".