Familia premierului Boc, în război cu “Tatăl moţilor”

După zile de săpături, în care arheologii au arat muntele în căutarea rămăşiţelor lui Teodor Şuşman, celebrul partizan a fost descoperit într-o râpă. Vărul premierului, preotul Teodor Boc, a încercat să se opună deshumării, contestând calitatea de luptător anticomunist a lui Şuşman.

Un bărbat stă singur într-o şură şi fumează cu mâinile tremurând. Afară e iarnă, zăpadă înaltă şi frig. Omul a proptit uşa şurii cu un cuţit, să nu stea larg deschisă. Clipind în gol, îşi leagă pe cap o broboadă, de jos în sus, ca şi când ar vrea să-şi lipească mandibula de restul craniului şi apasă pe trăgaci. Un glonţ îi trece prin cap.

 

Aceasta a fost, spune o legendă din Răchiţele, ultima zi din viaţa lui Teodor Şuşman, şeful unui grup de partizani anticomunişti, fost primar în comună, ani de-a rândul. Se mai zice şi că în şura în care Securitatea a dat peste trupul neînsufleţit al lui Şuşman au fost găsite şi un braţ de chiştoace de ţigară, fumate pe nerăsuflate sau profund gândite de cel mai hăituit om din Apuseni în perioada timpurie a anilor ’50.

 

Ieri, după trei zile de săpături în valea care îi slujea de mormânt, Şuşman a fost găsit de cercetătorii de la Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (CICCR), conduşi de istoricul Marius Oprea şi clujeanul Gheorghe Petrov, cu toate încercările preotului ortodox din Răchiţele, Teodor Boc, vărul premierului, de a bloca săpăturile.

 

Căutările au fost documentate ani de zile, în baza mărturiilor orale ale unor persoane prezente la îngropăciunea exemplară pregătită de Securitate pentru marele lor duşman: după ce i-au recuperat corpul din şura din Dealul Suliţei în care a fost găsit, Şuşman a fost autopsiat sumar, iar apoi aruncat într-o vale situată chiar lângă fosta sa casă – naţionalizată şi transformată în post de miliţie.

 

Dacă înainte de venirea comuniştilor proprietatea primarului Şuşman era numită, şi cu admiraţie, dar şi cu obidă, Raiul lui Şuşman, fiind verde şi prosperă, fostul chiabur a fost lăsat să putrezească la marginea Raiului, iar la eveniment au fost aduşi toţi elevii de la şcoală, să privească şi să ţină mine că acesta era, în sfârşit, mort. Şi îngropat.

 

La solicitarea rudelor, “vânătorii de securişti” de la CICCR au sosit la Răchiţele, satul în care a copilărit şi premierul Emil Boc, şi au început săpăturile încă de luni. Informaţiile contradictorii privind locul în care se afla cadavrul au îngreunat mult sarcina deopotrivă morală şi istorică la care s-au înhămat cei patru cercetători: Marius Oprea (Bucureşti), Gheorghe Petrov (Cluj), Paul Scrobotă (Aiud) şi Horaţiu Groza (Turda). Cu toate că arhivele Securităţii consemnează că Şuşman s-a sinucis pentru a nu cădea viu în mâinile lor, Oprea crede că partizanul a fost, de fapt, executat, după ce a fost denunţat de un consătean şi surprins dormind, în iarna 1951.

 

“Autorităţile (trupele de Securitate şi Miliţie - n. red.) au deplasat imediat la faţa locului un efectiv de 18 persoane, alcătuit din cinci securişti şi 13 miliţieni, aceştia fiind însoţiţi şi de şapte câini de urmărire. Şura a fost înconjurată şi asupra ei a fost executat un puternic foc cu armament de infanterie. După ce s-a pătruns în şură, înăuntru a fost găsit cadavrul lui Teodor Şuşman senior”, spune Marius Oprea.

 

Potrivit inventarului întocmit de securişti, asupra lui Şuşman senior au fost găsite o carabină de pădurar încărcată cu patru cartuşe, dintre care unul era pe ţeavă, un pistol Staer, în care s-au găsit patru cartuşe de calibrul 9 mm, şi un tub ars.

 

Şuşman era îmbrăcat într-o manta de paznic, avea două cămăşi ţărăneşti şi o pijama în dungi, pantaloni ţesuţi şi bocanci aproape noi, dovadă că se aprovizionase de de curând din sat. “Pe cap avea o bască de lână cu vergi albe, peste care era legat cu un şervet de cânepă ţărănesc, afumat de pulberea cartuşului cu care se împuşcase”, mai spune istoricul.

 

“Şuşman a stat o zi întreagă într-o casă, la o gazdă, cum ziceam noi. Apoi a plecat spre pădure, iar o femeie a mers multă vreme în urma lui ca să-i acopere urmele în zăpadă, să nu se vadă paşii lui”, îşi aminteşte badea Todor Suciu a Volcii, acum la 85 de ani şi fost membru în grupul de partizani al lui Teodor Şuşman. Omul a asistat la săpăturile arheologice cu sufletul la gură, indicând locul în care se afla fostul său camarad de arme. Moş Todor a fost condamnat la şapte ani de muncă silnică, din care a executat şase la Baia Sprie, şi a aflat doar la întoarcerea în sat că Şuşman fusese prins şi era mort.

 

Până să dibuiască locul în care stătea cadavrul, arheologii ajutaţi de o mână de săpători din sat (afurisiţi de preot în biserică pentru că-şi “pătează din nou mâinile cu sânge” - n. red.) au făcut alte două gropi, informaţiile fiind contradictorii. Iosif Bălaş-Cuş, un bătrânel de 71 de ani, a sosit de la două sate depărtare, anume ca să dea informaţii despre locul în care zace partizanul. “Am auzit că vor să-l scoată pe Şuşman. Aci îi. Pus vintriş (de-a curmezişul - n. red.) între două văi, cu capul sub un paltin. Dacă nu i-o dat Dumnezo cruce, i-o crescut un paltin în loc de cruce”, spune bătrânelul, arătând cu vârful unei umbrele locul de veci.

 

La insistenţele lui, cercetătorii au început să sape o a treia groapă, fără să aibă mari speranţe, însă răbdarea lor a fost răsplătită. “Este un lucru extraordinar. Aici puteam săpa tot muntele, fără să-l găsim”, a spus, pe nerăsuflate, arheologul Gheorghe Petrov, care a recunoscut că găsirea lui Şuşman reprezintă pentru el realizarea unui vis.

 

Teodor Şuşman nu este însă un personaj unanim recunoscut de comunitatea din Răchiţele. Dacă unii îl idealizează, alţii îl înfierează, acuzându-l pentru actele sale. Este cazul preotului ortodox din sat, Teodor Boc, al cărui bunic, Suciu Paşcu, a fost ucis de partizanii care l-au chemat “la judecată” pentru colaborarea sa cu regimul comunist. Preotul, văr al premierului Emil Boc, a istorisit la gura mormântului o imagine grotescă a lui Şuşman, din perioada reformei monetare din 1947.

 

“A dat foc unei iesle pline cu bani, rămaşi fără valoare. Stătea în faţa flăcărilor şi râdea. Şi erau banii obţinuţi din vânzarea frauduloasă a pădurii satului, pe când era primar”, spune ruda lui Emil Boc şi a fostului primar comunist Suciu Paşcu.

 

Grupul “Teodor Şuşman” reprezintă, spune istoria recentă, unul dintre cele mai importante repere ale rezistenţei anticomuniste româneşti. Grupul a activat în zona Munţilor Vlădeasa din Apuseni, în perioada 1948-1958. Grupurile de partizani s-au format natural, ca reacţie la stalinizarea forţată la care a fost supusă societatea românească după cel de-al Doilea Război Mondial.

 

 Fără să-şi propună să saboteze regimul comunist, partizanii au fugit în munţi de teama represiunilor, a puşcăriei, mai ales pentru că fiecare dintre ei avea litigii de proprietate sau de opinie cu noul regim şi sperau că pot supravieţui împreună până când “vor veni americanii”. Acţiunile lor armate vizau doar aprovizionarea personală, obţinerea de materiale şi informaţii, precum şi găsirea de adăposturi temporare.

 

Ce se găsea în desaga lui Şuşman?

 

După moartea lui Teodor Şuşman, Securitatea a făcut un inventar amănunţit despre obiectele pe care le avea asupra sa. Potrivit acestor documente, Şuşman avea în buzunarul din spate al pantalonilor un portmoneu cu 1.700 de lei.

 

Lângă el se afla o traistă de cânepă cu circa 1,1/2 kg carne de porc prăjită şi crudă şi slănină proaspătă, o altă traistă cu şase cutii de chibrituri învelite în vată, o pereche de izmene ţărăneşti din cânepă, două şervete de cânepă ţărăneşti murdare, două bucăţi săpun de casă, un brici, o pensulă de bărbierit, o perie de dinţi, o lanternă şi o bucată de 0,250 kg praf DDT.

 

Şuşman mai avea o a treia traistă cu 18 cartuşe pentru carabină, două caiete dictando nescrise, dar cu câteva file rupte, şi o bucată de 0,300 kg pâine coaptă în tavă şi învelită într-un şervet murdar.

 

Răchiţele, satul rupt

 

“Premierul nu e om rău sau necinstit, dar îi gata. Pentru că s-o băgat cu ăştia, cu Videanu şi Berceanu. Şi aici la noi în sat, văru-său, preotul, în care cred că nici 5% din oameni nu mai au încredere, numa’ rău i-o făcut lui Emil Boc. El o insistat cu sala aia de sport, de s-o făcut de râs premierul, ca să poată să se lipească şi el cu ceva materiale sau lemne. Lumea de aici vede”, ne-a spus un bărbat în jur de 40 de ani din Răchiţele.

 

Pe preot îl consideră şi principalul potrivnic al deshumării lui Teodor Şuşman, cel mai vestit luptător anticomunist din zona Apusenilor. “O tot umblat să nu-i lase să sape. De ce să nu-l dezgroape? De ce să nu-l redea rudelor? El a luptat împotriva comunismului în care noi am trăit şi am văzut cum a fost”, spune bărbatul. în general, cei mai tineri nu văd cu ochi buni insistenţa cu care preotul ortodox Teodor Boc se opune deshumării lui Şuşman.

 

în privinţa cazului Şuşman, satul este scindat. Dacă la începutul anilor ‘50 îi aşteptau pe americani, fuga lui Şuşman a adus în Răchiţele Securitatea, cu arsenalul ei de practici: teroare şi tortură. Teroarea pusă de Securitate pe comună a transformat mentalităţile, din pricina asocierii numelui Şuşman cu suferinţele provocate de mâna forte a regimului comunist.

 

“Aşa de tare băteau securiştii, atâta suferinţă a fost, că nu se poate spune. Te luau de pe stradă dacă te vedeau cu vreo straiţă, că te bănuiau că mergi să-i ajuţi pe fugarii lui Şuşman. O fost foarte greu”, povesteşte badea Ion, un bătrân de aproape 70 de ani, copil la acea vreme. Spune că Şuşman a devenit nemilos după fuga sa.

 

“Şuşman, cât o fost primar, o fost bun, avea grijă să aducă alimente de peste munţi. Dar după ce o fugit, povestesc oamenii că s-o apucat de jefuit magazine şi de puşcat oameni. Şi pe tata l-o căutat”, spune bătrânul. îşi aminteşte de întâlnirea cu Şuşman, copil fiind.

 

“Era noapte şi o început să bată câinele. Mama s-o ridicat, o crezut că îi tata, dar era Şuşman, care îl căuta pe tata. Şi Şuşman o tras un foc de armă şi îmi aduc aminte că tare o suferit sora mea, că tare s-o speriat atunci”, rememorează badea Ion.  (T. CRĂCIUN)