EVENIMENT. Întârzieri de patru ore pentru trenuri între Cluj şi Dej, circulaţia întreruptă cinci ore

EVENIMENT. Întârzieri de patru ore pentru trenuri între Cluj şi Dej, circulaţia întreruptă cinci ore
Întârzieri de peste patru ore ieri pentru trenurile care au plecat din gara Cluj-Napoca spre Dej după ce apa a pătruns pe terasamentul căii ferate în staţia CFR Jucu, ieri.
Circulaţia feroviară a fost închisă aseară la ora 0.05 din cauza cotelor ridicate ale apelor care au inundat calea ferată şi au spălat terasamentul acesteia între comunele Jucu şi Apahida şi în gara CFR Jucu.

Şase trenuri rapid şi accelerat au fost întârziate şi circulă pe rute ocolitoare. Este vorba de Timişoara – Iaşi (280 minute), accceleratul Iaşi-Timişoara (181 minute), trenurile rapid Satu Mare – Bucureşti (101 minute), Budapesta – Braşov (60 minute), Braşov – Budapesta (137 minute) şi acceleratul Iaşi – Timişoara staţionează în staţia CFR Dej Călători.

Trenurile personal Dej – Cluj Napoca şi Cluj Napoca – Dej au fost anulate. Circulaţia a fost reluată doar la ora 5.18, cu restricţii de viteză.
Comenteaza