Marx şi Lenin, în căutare de proprietari

De 26.000 de cărţi s-ar putea alege praful, după ce sindicaliştii CFR au anunţat că nu mai au nevoie de “străvechea” bibliotecă a partidului din anii ‘60.

Clubul CFR şi-a anunţat intenţia de a dona biblioteca feroviarilor întrucât în această vară clădirea va intra în renovări, iar spaţiul bibliotecii va primi o altă destinaţie. Cele câteva zeci de mii de volume, adunate cu sârg de activiştii partidului comunist încă din anii ‘60, ar putea fi distruse dacă o instituţie publică nu va fi disponibilă să le adăpostească.

 

26.596 de volume inventariate de-a lungul a peste 40 de ani se află în biblioteca Clubului CFR aparţinând acum Sindicatului Libertatea Căi Ferate Cluj. Miile de volume adună doar praful în nişte rafturi spaţioase negre, care, în ipoteza unei donaţii, vor pleca laolaltă cu cărţile. Dintre ceferiştii post-revoluţionari, nimeni nu s-a mai gândit să împrumute vreo carte de 20 de ani, cu toate că, printre operele de propagandă “de căpătâi” se află şi opere ale unor scriitori valoroşi.

 

“Avem cărţi din 1962, au aparţinut vechiului sindicat. în 1985 a fost cumpărată ultima carte. După ’90 nu s-a mai împrumutat nicio carte, iar din 1997 nu mai avem nici bibliotecară. Nimeni nu mai ştie ce e pe-aici”, spune Grigore Mare, şeful sindicatului. El îşi imaginează deja locul renovat şi recompartimentat, la Clubul CFR urmând să fie construite o sală de spectacole şi mai multe spaţii de birouri.

 

între volumele bibliotecii CFR tronează opere alese şi învăţăturile lui Marx şi Lenin, dar şi Maxim Gorki şi tezele “pedagogului neamului” Anton Makarenko. Acesta din urmă este considerat unul dintre teoreticienii educaţiei de tip sovietic, al cărui deziderat era crearea unui “om nou”, din rândul clasei muncitoare, care să renunţe definitiv la trecut şi să “clădească socialismul”. Cărţile sale, “Drumul în viaţă” sau “Carte pentru părinţi”, sunt aşezate la vedere.

 

în biblioteca abandonată mai pot fi găsite şi o inflaţie de titluri ale unor cărţi semnate de autori sovietici, care, aşa cum prevedea politica de stat de rusificare a României, în anii ‘50-‘60 au fost traduşi masiv.

 

 Cărţile lor, în spiritul realismului socialist au titluri precum “Oţel şi zgură” de V. Popov, “Sirena” de M. Majerova, “Afacerea Pestriţilor” de Arkadi Adamov, “Despre America” de Maiacovschi, “Cimentul” de Teodor Gladcov, un autor intens tradus la Editura Rusă încă din anii ‘50, “Veni-va ziua” de Mirza Ibrahimov sau celebra “Aşa s-a călit oţelul” de Nicolai Ostrovski. Totuşi, printre aceste relicve ale propagandei se găsesc şi sinteze ale unor povestiri şi nuvele de Gogol - “Povestiri din Petersburg” - sau Gorki.

 

Surprizele pot fi multiple, mai ales că rafturile împăienjenite nu au fost deschise chiar şi de zece ani. Ceferiştii moderni sunt gata să ofere biblioteca unei instituţii care va garanta pentru integritatea ei şi nu va înstrăina cărţile.

 

în imaginarul comunist, ceferiştii şi minerii, mai ales, erau figurile centrale ale panteonului muncitoresc. Ei erau locomotiva noii societăţi de tip socialist, iar afişele de propagandă înfăţişau în special ceferişti şi mineri care luminează calea celorlalte clase sociale. Din acest motiv, Partidul Comunist a creat departamente de artă şi cultură destinate exclusiv cizelării caracterului dur al muncitorilor.

 

CFR, origine sănătoasă

 

Primii comunişti naţionali din România au provenit din rândurile ceferiştilor. Liderul comunist şi preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Populare Române până în 1965, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi-a început cariera politică în cadrul sindicatului CFR de la Uzinele Griviţa, fiind de meserie electrician. Tot muncitori ceferişti au fost în anii ’30 şi şeful Securităţii în perioada celei mai violente represiuni, Alexandru Drăghici, şi Chivu Stoica, prim-ministru al României în perioada 1955-1961.