Suspectul de pedofilie, cercetat în stare de arest
- Scris de Bianca Felseghi
- 24 Aug 2010, 23:21
- Eveniment
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Cetăţeanul german (foto) arestat de Tribunalul Sălaj sub acuzaţia de trafic de persoane şi suspect de pedofilie a fost audiat ieri de completul Curţii de Apel Cluj, cea care a judecat recursul.
El a invocat libertatea de opinie şi a spus că fotografierea de copii în pielea goală nu constituie o infracţiune.
Markus Roth, în vârstă de 30 de ani, se află de şapte ani în România. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) care au cerut arestarea sa spun că acesta a fost condamnat pentru pedofilie în ţara de origine.
El a fost reţinut săptămâna trecută în urma organizării unui flagrant, iar ulterior în locuinţa sa au fost descoperite câteva sute de înregistrări video şi fotografii cu tentă pornografică, cu băieţi minori pe care îi racola pentru cursuri de karate la o şcoală din municipiul Zalău. Cu toate că a recunoscut că acele înregistrări îi aparţineau, Roth a spus în faţa instanţei de recurs că în opinia sa fotografierea nudurilor acestor copii şi postarea lor pe internet nu reprezintă infracţiuni.
În apărarea sa, el a mai declarat că nu a agresat niciodată niciun copil şi că pentru a obţine acordul lor pentru filmări sau fotografiere a păstrat “relaţii de lungă durată”, atât cu minorii, cât şi cu părinţii acestora. “Dacă mi se reproşează că am înclinaţii pedofile, nu e interzis să le am. Nu eu am ales să gândesc aşa, cum nici dumneavoastră nu aţi ales să fiţi heterosexuală”, i-a spus Roth preşedintei de şedinţă.
Procurorul a arătat că multe dintre înregistrările descoperite în locuinţa sa erau cu minori care mimau actul sexual îmbrăcaţi în diverse costume de epocă. Se presupune că Roth vindea aceste înregistrări cu 3.000 de dolari bucata unei societăţi canadiene care le difuza pe internet. În urma deliberărilor, Curtea de Apel a decis că germanul va fi cercetat în continuare în stare de arest preventiv.

Comenteaza