Accidentul chimic de pe DN1 a blocat o zi drumul European

Accidentul chimic de pe DN1 a blocat o zi drumul European
Administraţia Bazinală de Ape (ABA) “Crişuri” şi Agenţia de Protecţie a Mediului (APM) Cluj au prelevat probe de aer şi sol pentru a analiza dacă au fost afectate în urma accidentului chimic petrecut marţi după-amiază pe DN 1, în localitatea Piatra Craiului.
Potrivit informaţiilor oferite de Garda de Mediu Cluj, aerul din zona unde s-a răsturnat cisterna cu tricloretilenă a fost afectat din pricină că este vorba de un produs foarte volatil. De asemenea, solul a fost afectat pe o suprafaţă de circa 100 de metri pătraţi, însă în cea mai mare parte este vorba de carosabil şi rigola de pe marginea drumului european.

“Laboratorul APM Cluj şi laboratorul ABA Crişuri au prelevat probe de aer şi sol, care sunt în curs de analiză. Cisterna a fost ridicată şi pusă în siguranţă pe un teren cu nisip, în vederea transvazării încărcăturii rămase”, a declarat prim-comisarul Gărzii de Mediu Cluj, inginerul Lenke Imre. Potrivit gărzii, operativitatea echipelor de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj a redus mult din suprafaţa afectată.

Acţiunea de neutralizare cu nisip a zonei îmbibate cu tricloretilenă s-a încheiat marţi în jurul orei 21:00, timp în care traficul pe relaţia Cluj-Oradea şi retur a fost deviat prin judeţul Sălaj. Reamintim că o cisternă încărcată cu substanţe toxice s-a răsturnat pe serpentinele de la graniţa judeţelor Cluj şi Bihor. Substanţa degajată este foarte toxică pentru respirat, fiind folosită în curăţătoriile chimice, conform specialiştilor.

Comenteaza