Salvamontiştii nu au loc în Cheile Turzii
- Scris de Bianca Felseghi
- 17 Sep 2010, 01:30
- Eveniment
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Salvamontiştii clujeni sunt nevoiţi să îngrijească accidentaţii din Cheile Turzii în două adăposturi improvizate, fără apă şi toaletă. În ultima lună, două persoane şi-au pierdut viaţa în zonă.
În 2009, Serviciul Salvamont Cluj a intervenit în peste 250 de cazuri, din care majoritatea au fost accidentări petrecute pe traseele de căţărat din Cheile Turzii. Turiştii răniţi care au necesitat transportare, dar şi căţărătorii profesionişti care au avut nevoie de îngrijiri medicale au fost trataţi în două adăposturi insalubre în care salvamontiştii asigură permanenţa câte o săptămână fiecare.
“Noi le numim conserve, sunt, de fapt, două barăci de muncitori unde nu avem apă, ne spălăm în pârău, nu avem toaletă decât una în spatele barăcilor şi care constă, de fapt, într-o scândură aşezată peste doi butuci. Fiecare dintre noi îşi petrece aproape 6 luni din an în aceste condiţii”, a declarat şeful Salvamont Cluj, Laszlo Gebefugi. Salvamontiştii clujeni au solicitat în repetate rânduri fonduri Consiliului Judeţean Cluj, în subordinea căruia funcţionează, bani pentru construirea unui refugiu cu utilităţi, mai ales că, în afară de adăpost pentru alpiniştii angajaţi, acesta ar trebui să fie utilizat şi ca punct de prim ajutor în cazuri de accidentare gravă a turiştilor. “Am avut acum, recent, un caz cu o turistă, o poloneză care venise în Chei şi a înţepat-o o căpuşă. A venit la noi să îi scoatem căpuşa şi a refuzat să intre în refugiu”, a spus salvamontistul.
Lucrarea pentru refugiu a fost estimată la circa 350.000 de lei şi a primit, într-un final, undă verde de la Consiliul Judeţean, care a şi alocat pentru construcţie aproximativ 100.000 de lei. “Am primit asigurări şi promisiuni certe că putem organiza licitaţia de lucrări şi vom avea restul de bani din bugetul anului viitor. Numai că suntem blocaţi la Mediu de aproape un an. Suntem la cheremul lor”, mai spune Gebefugi. Actele de reglementare de la Agenţia Judeţeană de Mediu sunt “în curs de analiză”, au declarat, pentru ZIUA de CLUJ, surse din cadrul instituţiei, iar tergiversarea are la bază faptul că zona Cheile Turzii este declarată rezervaţie naturală, iar construcţiile în perimetrul ei sunt interzise.
“Li s-a cerut să-şi găsească altă locaţie, dar au spus că nu se poate, iar atunci li s-au cerut mai multe completări la documentaţie pentru obţinerea acordului de mediu, pe care nu le-au adus”, susţin surse neoficiale din cadrul instituţiei care şi-a pierdut de două zile personalitatea juridică, fiind desfiinţată şi comasată cu Agenţia Regională. Gebefugi, pe de altă parte, acuză că de fiecare dată i se cerea adăugarea la dosar a unui alt document, invocat ca fiind lipsă. Dată fiind delegarea de atribuţii către Agenţia Regională de Mediu, soluţionarea dosarului Salvamont rămâne pentru un termen incert. Actualmente, cele două “conserve” sunt poziţionate la intrarea în rezervaţia Cheile Turzii, lângă cabana Cheile Turzii, rămasă în paragină.
“A fost nevoie să moară unul dintre noi ca să ne bage în seamă”, a mai spus Laszlo Gebefugi, referindu-se la colegul său Ilie Humiţă, salvamontist care a căzut de la înălţime în urmă cu aproape două săptămâni, de pe un traseu din Cheile Turzii, în timp ce îl securiza. Salvamontiştii spun, pe de altă parte, că deţin echipamentele necesare şi că singurele carenţe înregistrate sunt la capitolul transport. Ca să se deplaseze în zonele montane din judeţ, salvamontiştii clujeni au la dispoziţie o Dacie şi o dubiţă Peugeot, care nu pot fi folosite pe teren accidentat şi ale căror reparaţii anuale costă către 5.000 de euro.
În ultimele două săptămâni, doi tineri şi-au pierdut viaţa după ce au căzut de la înălţime în Cheile Turzii. Unul este salvamontistul, iar celălalt, un tânăr de 24 de ani care nu a respectat indicatorul “Nu părăsiţi poteca!” şi care nu avea echipamentul necesar pentru căţărat. “Eu, pur şi simplu, îi sperii pe turişti, care nu au de ce să iasă din zona amenajată. Le spun să nu se abată de pe cărare pentru că sunt vipere”, spune salvamontistul Vasile Cipcigan. În 2009, Salvamont Cluj a intervenit în 251 de cazuri, din care 40 şi-au fracturat membrele inferioare, iar 33 membrele superioare, peste 80 au suferit entorse, doi şi-au fracturat coloana, iar şapte au suferit comoţii cerebrale. Ultimul deces, până la cele din acest an, înregistrat în Cheile Turzii a fost în 2007, când un tânăr a sărit de la înălţime, dorind să se sinucidă.
Concurs internaţional de alpinism
Clubul de Alpinism “Pajura” Turda organizează la acest sfârşit de săptămână, în Cheile Turzii, cea de-a 34-a ediţie a Memorialului “Misi Szalma”, în cinstea primului antrenor de alpinism din Cluj. Sunt aşteptaţi peste 80 de concurenţi la diferite categorii de vârstă, care se vor întrece pe trasee de căţărat cu grade diferite de dificultate.

Comenteaza