Băsescu şi Boc au renunţat la poliţişti

Băsescu şi Boc au renunţat la poliţişti
Sindicaliştii din poliţie spun că supărările preşedintelui şi ale premierului sunt, de fapt, “presiuni”. Băsescu acuză poliţiştii de subminarea autorităţii de stat.
După ce Preşedinţia şi prim-ministrul au anunţat, prima oficial, celălalt neoficial, că nu vor mai avea nevoie de asistenţa poliţiştilor români, sindicaliştii din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) se pregătesc pentru încă un lanţ de proteste, începând din 7 octombrie.

“După ce a venit dl. Boc în capitală, cunoştinţele dumnealui şi rudele cu care a venit şi care nu cunoşteau Bucureştiul au avut nevoie de escortă. Poliţia Rutieră închidea circulaţia ca să poată trece o mătuşă a lui Boc sau mai ştiu eu ce rudă”, a declarat pentru ZIUA de CLUJ secretarul general al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi vicepreşedinte al Cartel Alfa, Toader Paraschiv, în replică la deciziile celor doi demnitari. Dacă Administraţia Prezidenţială a confirmat faptul că Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a fost informat despre faptul că preşedintele renunţă la serviciile lui, urmând ca în coloanele oficiale să fie însoţit doar de Serviciul de Pază şi Protecţie (SPP), Emil Boc a hotărât acelaşi lucru, însă doar la nivel declarativ.

Potrivit legii, poliţiştii sunt obligaţi să dirijeze circulaţia în aşa fel încât să asigure trecerea coloanelor oficiale care au “undă verde”, însă condiţiile şi regulile de deplasare sunt stabilite de SPP, care cunoaşte traseul. În replică la decizia preşedintelui, SPP a anunţat că nu va prelua sarcinile lucrătorilor MAI şi că îşi asumă riscul şi responsabilitatea în cazul producerii unor accidente. IGPR a mai anunţat că toţi poliţiştii care au participat vineri la protest erau fie în concediu, fie în afara orelor de serviciu.

Pe de altă parte, într-un interviu acordat portalului de ştiri Hotnews, ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat că “ieşirile” poliţiştilor din timpul mitingului petrecut vineri în Piaţa Victoriei şi marşul spontan la Cotroceni vor fi sancţionate. “Vom sancţiona aceste ieşiri. Exact cum spune legea, unde este vorba de contravenţii, se vor aplica contravenţii, unde-s infracţiuni, infracţiuni. Cinci poliţişti purtau cu ei arme de foc la protest, vom face demersuri la Parchet”, a declarat Blaga. În plus, poliţiştii care au aruncat cu caschetele în direcţia clădirii prezidenţiale sunt pasibili de închisoare pentru că au dezonorat uniforma, mai spune ministrul. “Depinde cum se va interpreta acest lucru. Şi câtă presiune vrea ministerul să pună pe sindicalişti. Şepci ca acelea pe care le-au aruncat colegii mei sunt scoase din uz, se găsesc peste tot, chiar şi boschetarii poartă uneori şepci de acest tip”, a explicat Toader Paraschiv.

“În această perioadă, au fost mulţi români care au protestat în Bucureşti. Singurii care au încălcat legea au fost salariaţii MAI: poliţia şi jandarmeria care au negociat cu sindicaliştii aplicarea legii. Un act ilegal rămâne un act ilegal, ceea ce au făcut ei vineri a fost subminarea autorităţii şi a instituţiei statului. Instituţia Poliţiei este asociată, acum, de români cu una care nu respectă legea”, a declarat ieri după-amiază preşedintele Băsescu.

“Juridic, afirmaţia preşedintelui nu are nici o miză pentru că nu a fost Ministerul Administraţiei şi Internelor cel care a manifestat vineri. Sunt chestiuni de natură personală, strict tehnic, pentru a întruni o infracţiune concretă, nu e vorba de MAI, nu a venit ministrul la manifestaţie, nu a ieşit şeful poliţiei ca să îi îndemne pe manifestanţi. Aceşti termeni, subminarea autorităţii, a economiei, trădare au doar conotaţii politice şi sunt exploataţi jurnalistic”, a declarat Paul Vasilescu, decanul Facultăţii de Drept din cadrul UBB Cluj.

Următorul miting, pe 7 octombrie

Vineri, peste 6.000 de poliţişti (dintre care 50 erau din Cluj), angajaţi din penitenciare, dar şi bugetari din sectorul administrativ şi cel economic, au protestat în Piaţa Victoriei şi au pornit într-un marş spontan către Palatul Cotroceni, cerând să se întâlnească cu preşedintele Traian Băsescu. Sindicaliştii au anunţat că vor ieşi în stradă şi în următoarele două săptămâni, în cadrul celei mai mari acţiuni de acest tip, care ar urma să aibă loc în 7 octombrie, de Ziua Internaţională a Muncii Decente. La acest miting şi-au anunţat participarea toate confederaţiile sindicale.

Comenteaza