Ilegalităţi “fără număr” la Serviciul Înmatriculări

Ilegalităţi “fără număr” la Serviciul Înmatriculări
Sub nasul poliţiei şi al funcţionarilor Prefecturii, “şmecherii” vând numere de ordine pentru înmatricularea autovehiculelor. Sute de oameni stau zile în şir la cozi fără să mai apuce un număr.
Pentru clujeni, Serviciul de Permise şi Înmatriculări al judeţului reprezintă o zonă crepusculară: nu ştii niciodată dacă vei reuşi să rezolvi ceva sau în cât timp. În ultima vreme, birocraţia se ia la trântă cu un alt viciu administrativ: chiar la uşa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Cluj (SPCRPCIV) traficul cu numere de ordine pune pe drumuri sute de oameni în fiecare zi.

E ora 7:30. Strada Diaconul Coresi colţ cu Albac e imposibil de traversat şi cu maşina, şi pe jos. E plin de lume, adunată ciucure în faţa porţilor Serviciului de Înmatriculări. Cei mai fericiţi au locuri în curte, chiar în faţa uşii de termopan, dar ei s-au trezit la 4 dimineaţa pentru acest privilegiu. Ultimii sosiţi au feţe de victime, pentru că stau la capătul cozii şi sunt conştienţi că vor trebui să repete experienţa de cel puţin 3-4 ori pentru a apuca să-şi depună actele de înmatriculare sau de radiere a maşinii. “Mai venim şi luni, ce să facem? Dacă prinde număr unu’ de la ceva firmă, până înmatriculează 30 de dosare, ţine ocupat ghişeul o oră”, spune unul dintre codaşi, cu mâinile degerate pe plăcuţe şi sub braţ cu un dosar plic. Programul de vineri se termină la ora 12:00. Zi scurtă pentru funcţionari. Pentru cei care aşteaptă la coadă vinerea a început foarte devreme, chiar dacă ghişeul făgăduinţei se deschide abia la 9:00.

Primele locuri din faţă sunt luate de ... “codaşii” de profesie. Scopul lor e să ia cât mai multe numere de ordine de la tonomatul din holul Permiselor. Ulterior le vând, mai ales celor care se ocupă în mod regulat cu depunerea de dosare, pentru 100 de lei. Un job profitabil, chiar dacă pierzi câteva ore de somn stând la coadă. “Dacă îl prind pe unul din ăştia care vând numerele, îi rup picioarele! E a doua oară când mă trezesc la 5:00”, spune un bărbat scund, în mâinile căruia abureşte un pahar de cafea. “Până să reuşesc să depun dosarele, acum câteva zile, a trebuit să vin de trei ori. O dată m-am trezit la 7:00, apoi la 6:00, apoi la 5:00. E bătaie de joc, când am ieşit din holul unde se iau numere, m-a luat un şmecheraş dacă nu vreau să cumpăr unu’, un milion bucata. Acolo, sub nasul funcţionarilor. Păi nu se poate supraveghea tonomatul ăla să nu se ia mai multe numere odată?”, spune Gabriel Balog, unul dintre clujenii care deţine o firmă de înmatriculat autovehicule.

Frigul îţi dă dureri de cap. Mai ales când trebuie să stai să-ţi păzeşti locul la coadă. Pe lângă cei peste 300 de oameni adunaţi pe 4-5 rânduri, umăr la umăr, fiecare pândindu-i celuilalt paşii, trec cu greu maşini cu numere străine şi geamuri fumurii. E ora 8:50. Se aude cheia în broasca uşii de la intrare, iar oamenii se scutură şi se opintesc ca la maraton, chiar dacă nu e chip să intre cu toţii deodată. Primul rând începe să înjure, răspândind panică în mulţime: “Cum a intrat ăsta? Dom’le, unde-i poliţia? Păi, cum p... măsii, doamnă?”, urlă o voce guturală. Mulţimea începe să se împingă, uşa de la intrare e forţată, termopanul iese din ţâţâni, atârnă descurajator într-o parte. Prin deschizătura de jumătate de metru (doar o parte a uşii este deschisă - n. red.) “afacerea” numărul de ordine se termină repede: în 5 minute nu mai există numere. S-au dat 80.

Contactat telefonic, şeful de la Permise, comisarul Florian Dan, s-a ferit să comenteze situaţia. “Avem birou de presă la Prefectură, întrebaţi acolo”, a spus el. Prefectul Florin Stamatian afirmă că aglomeraţia de la Permise e cauzată de faptul că o parte a personalului e plecat la un training. “Jumătate dintre oameni sunt plecaţi undeva la o specializare. De aceea a fost aglomeraţie zielele astea. Am cerut să se facă o zi specială pentru depunerea dosarelor la firme. Marţea s-a stabilit, se va anunţa în scurt timp. Nu se vor mai da numere de ordine la firme”, a declarat Stamatian, astfel micul trafic de numere putând fi stopat. Potrivit datelor Prefecturii Cluj, la SPCRPCIV sunt aprobate 46 de posturi, dar sunt ocupate 33.

DNA, cu ochii pe “Înmatriculări”

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) a fost cercetat de DNA în 2008, pentru fraudă şi trafic cu permise de conducere. Procurorii anticorupţie au reţinut un lucrător al SPCRPCIV pentru implicare în înmatricularea falsă a şase maşini, creând un prejudiciu de circa 270.000 de lei. Prefectul de la acea dată a demarat şi o anchetă internă de verificare a sute de dosare de înmatriculări operate de SPCRPCIV şi a constatat că în 29 de cazuri taxa de primă înmatriculare nu fusese plătită. Valoarea totală a prejudiciului a fost de peste 600.000 lei doar pentru lunile aprilie şi mai 2008.

Comenteaza