Moarte suspectă la Gherla

Moarte suspectă la Gherla
Un bărbat de 54 de ani, condamnat la 12 ani pentru omor calificat a murit în această dimineaţă în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Gherla, unde îşi ispăşea pedeapsa, începând cu 2009.
RS a fost dus la spitalul municipal Gherla în jurul orei 4 dimineaţa, unde medicii de gardă au constatat decesul, cu diagnosticul stop cardio-respirator.

Potrivit oficialilor de la Penitenciarul Gherla pacientul nu figura în evidenţele cabinetului medical ca suferind de boli cronice. Gardienii au scos trupul neînsufleţit al deţinutului, după ce colegii de cameră l-au descoperit fără suflare în pat.

A fost anunţată familia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla, preucm şi serviciul Criminalistic şi Institutul de Medicină legală, care vor ancheta cauzele morţii.

Comenteaza