Bloc aruncat în aer la Turda

Bloc aruncat în aer la Turda
Peste 30 de garsoniere dintr-un imobil situat pe strada Calea Victoriei din Turda au fost avariate după ce o butelie care scăpa gaz a explodat la etajul 1 al blocului.
Deflagraţia s-a petrecut luni, în jurul orei 22:30, după ce în bucătăria garsonierei aflate la primul etaj s-a produs o acumulare de gaze. “Explozia s-a produs pe fondul unei butelii care a avut scurgeri”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş. Suflul exploziei a afectat 32 de garsoniere din cele 140 câte se aflau în imobilul cu pricina, 17 dintre ele au rămas fără geamuri şi tâmplărie la uşi. Patru persoane au fost rănite, una refuzând să fie transportată la spital, iar restul, între care şi un copil, se află în afara pericolului după ce au fost investigate de medici. Mai multe familii şi-au petrecut noaptea în căminele şcolare sau la rude, după ce au fost evacuate, iar blocul a fost păzit, peste noapte, de jandarmi. ISU a notificat Inspectoratul de Stat în Construcţii, care va trebui să verifice în perioada următoare dacă structura de rezistenţă a clădirii nu a fost cumva afectată în urma exploziei.
Comenteaza