Taximetrişti clujeni, bătuţi de clienţi
- Scris de Cristina Pirvu
- 17 Apr 2011, 23:15
- Eveniment
- Ascultă știrea

O femeie-taximetrist de la firma Napoca a fost bătută de doi clienţi şi i s-a furat portmoneul în urmă cu trei săptămâni pe strada Cantonului. De asemenea, un alt taximetrist al companiei a fost bătut cu bestialitate de mai mulţi clienţi pe care i-a transportat într-o localitate din judeţul Sălaj. În ciuda violenţelor, patronii firmelor de taxi spun că au strategii de ajutorare a taximetriştilor în caz de urgenţă: "nici casierii de la bancă nu sunt mai bine protejaţi ca taximetriştii".
"Acum trei săptămâni, un coleg a mers la Sânmihaiu Almaşului cu nişte persoane de etnie romă care păreau a fi oameni serioşi. Când a ajuns la destinaţie, acestea nu au achitat cursa şi l-au bătut foarte rău pe colegul nostru", a declarat Viorel Souca, patronul companiei de taxi Napoca. El a explicat că aceasta nu a fost singura situaţie de agresiune cu care s-au confruntat taximetriştii companiei. "Pe o colegă de-a noastră au oprit-o două persoane şi i-au cerut să le ducă pe strada Cantonului. I-au furat portofelul şi au strâns-o de gât. Cei doi erau nişte oameni obişnuiţi, care nu dădeau nimic de bănuit", a adăugat acesta. În situaţia femeii-taximetrist care a fost agresată de clienţi, colegii acesteia au intervenit imediat ce li s-a cerut ajutorul, însă cei doi au reuşit să fugă. "Din fericire, poliţia i-a prins pe agresori", a mai spus Souca. Firma de taxi are o strategie, astfel încât taximetrişti să anunţe dispeceratul în caz de pericol.
Şi Emil Marc, directorul adjunct al companiei de taxi Pritax, spune că taximetriştii întâlnesc deseori clienţi recalcitranţi. "Avem grijă să ne instruim şoferii astfel încât să evităm disensiunile dintre ei şi clienţi. Şoferul trebuie să fie un om cerebral, astfel încât să facă faţă unui om recalcitrant. Eu îi spun unui şofer căruia i-a apărut o reclamaţie că nu şi-a făcut datoria cum trebuie", a precizat Marc. Compania are strategii de intervenţie în ajutorul taximetriştilor agresaţi de clienţi. "Fiecare societate are strategii prin care îşi protejează colegii sau colegele. Le recomandăm taximetriştilor să se uite pe cine iau în maşină şi să nu se uite la 10 lei pe care i-ar putea primi pe o cursă, pentru că pentru ajutor trebuie să dislocăm 4-5-10 maşini, care pierd timp şi bani. Nu dă bine pentru o companie de taxi să te baţi cu clienţii", a mai spus Marc.
Ioan Oprean, proprietarul companiei Nova Taxi, susţine că angajaţii săi sunt bine protejaţi. "Nu am avut până acum necazuri. Ultimul incident a fost acum doi ani. Considerăm Clujul un oraş sigur", a spus Oprean. "Avem maşinile dotate cu butoane de panică şi automat se intră în emisie cu dispeceratul. În momentul când un taximetrist este în pericol, colegii lui ştiu unde se află şi îi vin în ajutor în câteva minute. Nici casierul de la bancă nu e protejat mai bine de atât", a afirmat Oprean. Patronul Nova Taxi a adăugat că angajaţii săi trebuie să anunţe dispeceratul în momentul când pleacă într-o cursă externă şi să ceară datele de identificare ale clientului. "Dacă taximetristul nu face asta, e riscul lui. Taximetristul are dreptul să refuze cursa", a adăugat Oprean.
Conform Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ), de la începutul anului trei taximetrişti clujeni au fost agresaţi de clienţi. "În municipiul Cluj-Napoca au fost înregistrate trei situaţii în care au fost implicaţi taximetrişti. În două cazuri au fost agresiuni şi lovire, iar într-o situaţie a avut loc o tâlhărie", a declarat Gina Pop, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.