Poliţia Floreşti, acuzată de muşamalizare într-un accident rutier

Poliţia Floreşti, acuzată de muşamalizare într-un accident rutier
Un şofer care a provocat un accident şi care avea ITP-ul expirat a scăpat basma curată. În locul său, poliţiştii au înregistrat cazul pe numele altui bărbat.

Accidentul s-a petrecut în perimetrul unui mare complex comercial din Floreşti, în urmă cu patru zile, maşina victimei fiind acroşată din spate. În autoturismul lovit se afla şi un copil de 7 ani, hipoacuzic.

Mirela Crişan se deplasa sâmbătă după-amiază, la volanul autoturismului său, un Renault Symbol, înspre Polus Center, din direcţia Floreşti-Cluj. Femeia a oprit regulamentar la semnul Stop, înainte de sensul giratoriu de intrare în parcarea mallului, însă în secunda următoare un alt autoturism, care venea cu viteză din spate, a lovit-o în plin. "Am ieşit din maşină să văd ce s-a întâmplat. Şoferul a început să urle la mine că de ce am oprit, nu a vrut să-mi arate niciun act de identitate. A zis că nu ştiu cine e el, că e un personaj sus-pus. Copilul meu, care era cu mine, era deosebit de speriat, nu înţelegea ce se întâmplă", a povestit Mirela Crişan întreaga păţanie.

Şoferul agresiv conducea o maşină Kia Rio roşie, cu număr de înmatriculare CJ 62 KIA, şi a plecat fără să mai discute cu şoferiţa. Ulterior, femeia s-a prezentat la Biroul de poliţie al comunei Floreşti unde a ţinut să depună o plângere împotriva celuilalt şofer, nu atât pentru daunele materiale suferite, ci, mai ales, pentru ameninţările pe care le-a proferat la adresa ei. "Agentul Petrică Butur, care era de serviciu sâmbătă, a verificat maşina şi mi-a spus că nu e de mirare că n-a vrut să discute cu mine, pentru că avea inspecţia tehnică periodică (ITP) expirată. Aşa am aflat şi cum îl cheamă pe şofer", explică femeia.

În loc ca incidentul să se finalizeze prin grija funcţionarilor de la poliţie de a sancţiona pe şoferul vinovat, lucrurile au luat o întorsătură demnă de un thriller. În ziua următoare depunerii plângerii, Mirela Crişan a fost sunată acasă de un alt poliţist de la postul din Floreşti, care i-a spus să fie liniştită că va primi actele cu constatările care să-i servească pentru asigurare în cel mult 30 de zile, pentru că şoferul acuzat "a adus toate actele, mai puţin talonul". "L-am întrebat pe poliţist de ce nu l-a amendat pentru că nu avea talon la maşină? M-am gândit că ceva nu e în regulă şi luni, 9 mai, am cerut poliţiştilor din Floreşti să-mi dea o copie după declaraţia mea şi restul actelor pentru că voiam să fac o plângere la Poliţia Rutieră Cluj", spune Crişan.

Astfel a aflat că fusese încheiat un proces-verbal cu un avertisment pe numele şoferului, Remus Dorel Marchiş, din Dej, act oficial în care nu se menţionează că acesta nu avea ITP. Mai mult, proprietarul maşinii Kia a depus, la o zi după încheierea procesului- verbal, actul RAR care confirmă că şi-a refăcut inspecţia tehnică. Cea mai mare surpriză a fost însă ca în locul lui Dorel Marchiş, accidentul de la Polus să fie pus "în cârca" unui alt şofer, Matei-Radu Pârlog. "Când am văzut ce poze mi-au arătat, buletinul şi permisul, am spus: nu acesta e omul care m-a lovit. Voi depune o plângere la Poliţia Cluj, pentru modul în care agenţii din Floreşti înţeleg să-şi facă datoria faţă de cetăţeni", a încheiat Mirela Crişan. Victima mai spune că identitatea şoferului poate fi comparată cu imaginile surprinse de aparatura video montată în parcarea Polus.

Aşteaptă plângerea

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj au declarat, pentru ZIUA de CLUJ, că aşteaptă ca Mirela Crişan să înregistreze o plângere pentru modul în care a fost tratată ea şi cazul său de către poliţiştii din Floreşti. "În baza sesizării, vom demara o anchetă internă şi vom verifica situaţia", a declarat şeful de cabinet al comandantului IPJ, comisarul Daniel Graur.

 

 

Comenteaza