Nouă studenţi de la Studii Europene se întâlnesc cu comisarul pentru agricultură, la Bruxelles
- Scris de Ovidiu Cornea
- 18 Mai 2011, 13:45
- Eveniment
- Ascultă știrea

Studenţii vor vizita Parlamentul European şi Comisia Europeană, unde se vor întâlni, între alţii, cu comisarul european pentru agircultură, Dacian Cioloş.
Cei 15 studenţi sunt delegaţi sau organizatori ai ediţiei din 1010 ai proiectului Simularea Parlamentului European, desfăşurat la Cluj-Napoca.
„Performanța și determinarea, interesul acordat față de procesul decizional în UE, entuziasmul manifestat în mod constant pe toată durata acestui proiect au recomandat acești tineri pentru acordarea premiilor de către Reprezentanța Comisiei Europene în București. Menționăm că toate costurile vizitei vor fi asigurate de
către aceasta din urmă", se precizează într-un comunicat transmis de Biroul de Imagine al UBB.
Proiectul naţional „Simularea Parlamentului European, Cluj-Napoca, ediţia a 3-a", a fost organizat în 2010 de Societatea Studenţilor Europenişti, în colaborare cu Facultatea de Studii Europene, UBB, Reprezentanța Comisiei Europene la Bucureşti şi Biroul Permanent al Parlamentului European la București.