90,2% din pensiile militare au crescut în urma revizuirii

90,2% din pensiile militare au crescut în urma revizuirii
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a declarat joi că MApN a definitivat la 1 iunie procesul de reviziuire a celor 76.885 de pensii ale cadrelor militare pensionate.

Ministerul Apărării Naţionale a definitivat la 1 iunie procesul de revizuire a celor 76.885 de pensii ale cadrelor militare care au ieşit la pensie din armată. Ministrul Apărării a precizat că deciziile de revizuire se vor emite în intervalul 1 noiembrie - 31 decembrie 2011, astfel încât la 1 ianuarie 2012 toţi pensionarii militari să primească pensiile revizuite.

Gabriel Oprea a mai explicat că la data de 1 iunie 2011 erau în evidenţă 77.078 de pensionari şi beneficiari de indemnizaţii ai MApN, dintre care un număr de 193 au fost exceptaţi de la revizuirea pensiilor, fiind vorba despre magistraţi militari şi de persoanele beneficiare de pensii de invaliditate şi de urmaşi.

"Aşa cum am susţinut de fiecare dată nicio pensie militară mai mică de 3.000 de lei, în condiţiile unei cariere complete, nu a fost diminuată. Mai mult, în urma revizuirii, absolut toate aceste pensii au crescut", a mai spus Oprea.

Pentru a se lua în calcul perioade lucrate, pensionarii militari trebuie să trimită la casa de pensii sectorială a MApN adeverinţele de venit pentru determinarea stagiilor de cotizare ca angajaţi civili, eliberate de casele de pensii teritoriale şi cărţile de muncă în original, din care să rezulte salariul realizat şi faptul că au fost virate la buget contribuţiile de asigurări sociale.

Oprea a mai declarat că această creştere de peste 90% din totalul pensiilor militare în urma revizuirii arată că statul român ştie să aprecieze rolul celor care au jurat să-şi apere ţara chiar cu preţul vieţii.

Mihaela Ursan

 

Comenteaza