Maşină răsturnată pe Autostrada Transilvania FOTO / VIDEO
- Scris de Ziua de Cluj
- 24 Iun 2011, 15:50
- Eveniment
- Ascultă știrea
Circulaţia pe autostrada Transilvania este închisă la această oră, din cauza unei maşini care s-a răsturnat. Poliţiştii spun că accidentul a fost provocat de viteza mare, neadaptată la condiţiile de trafic şi nici la cele meteo. Specialiştii au emis avertizare cu cod portocaliu în judeţul Cluj, pentru evenimente meteo severe. În momentul accidentului, pe autostradă ploua torenţial.
Accidentul s-a produs pe km 13 al autostrăzii. În maşină se aflau trei persoane. La faţa locului s-au deplasat două ambulanţe şi o maşină a serviciului descarcerări.
Înainte de a se răsturna maşina a lovit parapetul care separă sensurile de mers.
La mai puţin de un kilometru, pe partea opusă, un autocar parcat pe banda de urgenţă a fost lovit de un fulger. În maşină se aflau 36 de copii şi patru adulţi.
UPDATE Traficul a fost reluat după doar câteva minute.