Alternativă la serviciul de urgenţă în Cluj

Alternativă la serviciul de urgenţă în Cluj
Primul Centru de permanenţă al medicilor de familie din Cluj-Napoca a fost inaugurat, ieri, pe Aleea Băiţa nr.9, în cartierul Gheorgheni.

Clujenii care au probleme de sănătate vor putea să se adreseze direct medicilor de familie după ora 18:00, în timpul săptămânii, respectiv sâmbăta şi duminica, degrevând astfel activitatea Unităţilor de Primiri Urgenţe(UPU) din oraş şi a Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Cluj. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj a inaugurat ieri primul Centru de permanenţă al medicilor de familie din Cluj-Napoca, în cartierul Gheorgheni.

"La Centrul de permanenţă se poate adresa orice persoană, indiferent că are calitatea de asigurat sau nu. Centrul de permanenţă funcţionează în cabinetul medicilor de familie. Deocamdată sunt şase medici de familie şi şase asistente care au încheiat o convenţie şi care au stabilit condiţiile de organizare a Centrului de permanenţă", a declarat Dorina Duma, directorul coordonator al DSP Cluj. Ea crede că măsura înfiinţării Centrului de permanenţă al medicilor de familie va veni şi în ajutorul UPU din Cluj, dar şi al SJA care, deseori, sunt supraaglomerate cu cazuri ce pot fi tratate de medicii de familie. "Acest centru înseamnă o degrevare a UPU şi a SJA pentru acele patologii care, de regulă, fac obiectul asistenţei medicale primare. Pentru a avea o continuitate a asistenţei medicale primare s-a înfiinţat acest centru prin libera opţiune a medicilor de familie", a explicat Duma.

Medicii de familie care lucrează în centre de permanenţă sunt plătiţi suplimentar de la bugetul de stat. "Finanţarea centrelor de permanenţă se face de la Ministerul Sănătăţii Publice prin transferul de fonduri către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Medicii încheie contracte cu Casele Judeţene de Sănătate şi primesc 12,8 lei pe oră, la care se adaugă alţi 4,6 lei pentru cheltuielile de întreţinere a cabinetului. Asistenţii medicali sunt plătiţi cu 8 lei pe oră", a adăugat Duma. În judeţul Cluj mai există un Centru de permanenţă în comuna Mociu, înfiinţat în urmă cu mai mulţi ani. "Centrul din Gheorgheni este primul care s-a deschis în Cluj-Napoca. Suntem în discuţii şi cu alţi medici de familie pentru a înfiinţa mai multe centre de permanenţe în Cluj", a precizat Duma. Centrul de permanenţă din cartierul Gheorgheni funcţionează în intervalul orar 18:00-07:00, de luni până vineri, iar sâmbăta şi duminica acesta va funcţiona 24 de ore din 24.

Activitatea instituţiei medicale va demara din 1 august. "În fiecare gardă vor fi un medic de familie şi o asistentă. Ni se poate adresa orice persoană indiferent că este asigurată sau nu, iar consultaţiile nu implică niciun cost. Bolnavii nu pot primi reţete gratuite sau compensate, ci li se poate prescrie tratamentul sau li se pot face bilete de trimitere către alte specialităţi", a declarat medicul de familie Călin Alexandru Pop, coordonatorul Centrului de permanenţă. Bolnavii care vor avea nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă vor fi transportaţi cu ajutorul ambulanţelor la spital. "Era nevoie de acest centru pentru a se degreva SJA. Noi avem coduri pentru nivelul de urgenţe. 60% dintre urgenţele cu Cod galben de gradul doi (urgenţele care nu sunt cu implicaţii vitale imediate, însă care se pot agrava în timp, dacă nu li se acordă asistenţă medicală adecvată şi pacientul nu este transportat la o unitate sanitară adecvată - n. red.) sunt solicitări care pot fi rezolvate de medicii de familie, fără să fie nevoie de transportul la spital. Este vorba de febre, colici abdominale, biliare sau renale, viroze respiratorii, infecţii virale", a explicat Doru Irimie, directorul adjunct al SJA Cluj.

"Mi se pare o idee foarte bună deschiderea acestui Centru de permanenţă. Până acum nu am avut nevoie de asistenţă medicală noaptea, dar nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla", a declarat Maria Bruj, o locuitoare a cartierului Gheorgheni.

 

Comenteaza