Elitele Clujului, despre ZIUA de CLUJ 2.000

Elitele Clujului, despre ZIUA de CLUJ 2.000
Personalităţi ale vieţii politice, administrative, economice, culturale ori sportive au felicitat ieri cotidianul nostru pentru tipărirea ediţiei cu numărul 2.000.

Marius Bojiţă, preşedintele Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" - "Ce aniversare! ZIUA de CLUJ e ca un tânăr la 20 de ani, când este mai frumos şi mai în formă. Ce i-ai putea ura unui tânăr de 20 de ani? De acum înainte se poate căsători şi ZIUA de CLUJ are o zestre foarte mare. La mulţi ani, ZIUA de CLUJ! Ziarul este apreciat pentru obiectivitatea şi profesionismul celor care scriu. Mă impresionează faptul că cei de la ZIUA de CLUJ sunt obiectivi şi că, pas cu pas, şi-au cucerit locul întâi în rândul cotidienelor. Colaboratorilor şi celor care scriu zi de zi la acest ziar le doresc sănătate şi toate cele bune".

Andrei Marga, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj - "Sigur, 2.000 de numere nu e o cifră mare în istoria unui ziar, dar, chiar dacă aşa stau lucrurile, aş sublinia faptul că ZIUA de CLUJ, tânără fiind, a câştigat un profil distinct datorită varietăţii materialelor pe care le publică, promovării unui pluralism, bineînţeles şi scriiturii excelente din multe articole. În publicistica din Cluj şi din Transilvania, vocea ziarului contează. La acestă aniversare doresc celor care fac ziarul să continue pe linia profesionalizării jurnalistice şi să poată mări competitivitatea publicaţiei".

Ioan Sbârciu, preşedintele Colegiului Academic la Universitatea de Arte şi Design, pictor- "În primul rând să aveţi sănătate, energie să puteţi lucra. Să fiţi de bună-credinţă pentru România şi pentru Cluj. Eu lucrez în domeniul culturii şi mă interesează mai mult. Ziarul are un specific, nu e unul de cultură specializat, aş dori să scrie mai multe despre această zonă, mai ales că oraşul Cluj are realizări importante în domeniul respectiv şi aduce faimă Clujului. Şcoala de pictură de la Cluj e respectată în întreaga lume, şi sunt şi alte acţiuni care trec pe planurile doi şi trei în loc să ocupe primul plan".

Doru Pamfil, USAMV: „Felicitări, chiar mă bucur. Sunt abonat acasă, de la început. Am trecut de pe Ziua veche şi am rămas pe Ziua de Cluj, am chiar toate cele 2.000 de numere citite. Aveţi un cititor fidel. E un ziar bun şi necesar pentru Cluj. La mulţi ani pentru numărul 3.000".

Nicolae Bocşan, Universitatea "Babeş-Bolyai" - "Vă doresc să ajungeţi cel puţin la 5.000 de numere şi cât mai multă obiectivitate. Citesc ziarul din când în când, când mă bubuiţi. Are câteva hibe, dar mă abţin. Vă doresc să vă meargă bine, pentru că sunteţi acizi, combativi".

Alexandru Mureşan, Poliţia Rutieră - "Vă doresc să aveţi mult mai multe mii de numere şi să fiţi la fel de obiectivi. Citesc ziarul online, mi se pare că sunteţi obiectivi şi vă urez să fiţi la fel de obiectivi în continuare. La mult mai multe zeci de mii de numere, sper la buna colaborare pentru educaţia populaţiei şi de acum înainte".

Marcel Bonţidean, comisar-şef al Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca - "Doresc să urez în numele meu şi al poliţiştilor din municipiul Cluj-Napoca felicitări pentru modul în care reflectaţi evenimentele şi pentru obiectivitatea de care aţi dat dovadă. Sper că numărul 2.000 nu reprezintă o finalitate ci doar un moment aniversar în viaţa lungă pe care o doresc publicaţiei".

Alin Tişe, preşedinte Consiliul Judeţean Cluj - "La mulţi ani, ZIUA de CLUJ! La cât mai multe numere! Sper ca şi pe viitor acest ziar să rămână o oglindă a realităţilor Clujului. Să ne ajutaţi în continuare să îndreptăm acele decizii care se cer a fi îndreptate. Pe de altă parte, atât mie, cât şi colegilor mei, ne-ar plăcea să ne criticaţi mai puţin. Pentru că nouă, politicienilor, nu prea ne place să fim criticaţi. Încă o dată, felicitări pentru ceea ce aţi realizat până în prezent. De departe, echipa ZIUA de CLUJ a dat dovadă de profesionalism, chiar şi atunci când ne-a criticat. Încă de la începutul carierei mele în politică am învăţat de la ziariştii ZIUA de CLUJ că dacă nu sunt de acord cu părerile mele nu înseamnă neapărat că sunt împotriva mea. Pe parcurs am reuşit să stabilim relaţii de colaborare foarte bune şi sper să continuăm la fel şi pe viitor."

Sorin Apostu, primarul muncipiului Cluj-Napoca - "Cât mai multe informaţii interesante şi veşti bune pentru clujeni!"

Radu Bica, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj - "ZIUA de CLUJ, singurul ziar care ne trage de mânecă, singurul care contează cu adevărat. Dacă este să mă raportez la activitatea noastră, a celor din administraţie, atunci nu pot decât să mă bucur că existaţi. Pentru că nimeni de pe piaţa media locală nu oferă informaţia cu o mai mare detaliere şi acurateţe precum o face ZIUA de CLUJ. Viaţa lungă să aveţi, putere de muncă şi spor în toate!"

Fekete Emöke, vicepreşedinte Consiliul Judeţean Cluj - "Felicitări ZIUA de Cluj! Un ziar fără de care nu trece nici o zi din viaţa noastră, a clujenilor. La cât mai multe numere!"

Darius Pintilie, consilier judeţean PDL - "Profit de frumosul moment aniversar pentru a felicita echipa ZIUA de CLUJ pentru maniera profesionistă în care a înţeles să construiască profilul publicaţiei şi să reflecte realităţile clujene. Vă urez să fiţi felicitaţi la cât mai multe aniversări!"

Dan Canta, consilier judeţean PSD - "Vă urez, dragi ziarişti de la ZIUA de CLUJ, să rămâneţi acei frumoşi nebuni ai marelui nostru oraş. Vă doresc sănătate şi belşug, pe toate planurile, pentru că sunt conştient că profesionalismul şi puterea de muncă merg mână în mână doar dacă şi pe plan personal vă va merge bine. Sănătate multă şi să vă bucuraţi numai de lucruri frumoase. Să ne informaţi corect şi cu pasiune şi de acum înainte, în multe alte mii de numere. La mulţi ani! Clujul vă iubeşte!"

Mihaela Rozor, consilier judeţean PSD - "Cred că la acest moment ZIUA de CLUJ este cel mai citit ziar din Cluj. Eu citesc zi de zi acest ziar. Ce m-ar bucura foarte mult ar fi dacă pe viitor aţi deveni puţin mai prietenoşi cu noi, cei din opoziţie. Spun asta, aşa, în general. Felicitări din tot sufletul, pentru că aţi ajuns atât de departe. De acum nu trebuie decât să vă consolidaţi poziţia de lider pe piaţa media din Cluj."

Ioan Petran, consilier judeţean PNL - "ZIUA de CLUJ a evoluat extraordinar în toţi aceşti ani. Cred că este cel mai bine poziţionat ziar de pe piaţa media locală, ceea ce îl va face să devină şi foarte influent în această campanie electorală. Nu pot decât să vă felicit pe voi toţi, ziariştii care lucraţi acolo zi de zi. Ce îmi doresc mie, vă urez şi vouă. Să fiţi sănătoşi şi fericiţi. Să aveţi multă putere de muncă în continuare."

Eugen Cecan, consilier judeţean PNL - "Profesionalism şi multă obiectivitate, aceste două caracteristici îmi vin în minte când spun ZIUA de CLUJ. Sper să rămâneţi la fel de curajoşi şi de curaţi ca şi până acum. La mulţi ani pentru cel mai bun ziar local şi mult succes în continuare echipei de jurnalişti! Aţi ajuns departe!"

Vasile Dâncu, sociolog, acţionar trust media local - "Îi felicit pe toţi jurnaliştii care au reuşit să păstreze un standard de informare de genul premium şi le doresc să ajungă la 200.000 de numere. Venim şi noi din urmă şi le promit o concurenţă care îi va face să atingă standarde jurnalistice şi mai înalte. La mulţi ani!"

 

Liviu Miclăuş, consilier judeţean PNL - "Din păcate pentru piaţa media locală, singurul ziar care mai reflectă informaţia în mod echilibrat, obiectiv şi transparent este ZIUA de CLUJ. Felicitări echipei de ziarişti care dau dovadă în fiecare zi de profesionalism şi o experienţă de invidiat. Succes în continuare şi echipei de manageri. Sper că în continuare, în multe alte mii de ediţii, veţi reuşi să ne ţineţi la curent cu cele mai calde informaţii şi cele mai curajoase analize şi editoriale."

Steluţa Racolţa, consilier judeţean PDL - "Cred că pentru un ziar local aţi ajuns la un nivel de invidiat. Apreciez foarte mult că linkul ziarului ZIUA de CLUJ este postat şi pe site-urile altor ziare prestigioase din ţară. Bravo vouă, Clujul chiar are nevoie de un astfel de ziar! Succes în continuare, felicitări echipei de jurnalişti şi managerilor. Să urcaţi la cât mai multe mii de numere!"

Ovidiu Turdean, consilier judeţean PDL - "ZIUA de CLUJ a rămas acelaşi prim ziar pe care caut să-l citesc în fiecare zi. În continuare sper să mă bucur de prezenţa voastră pe piaţa media locală. Sunteţi o echipă de jurnalişti care dau dovadă zilnic de un profesionalism extraordinar şi vă felicit pentru acest lucru. Mult succes în continuare. Sper să colaborăm cât mai bine."

Tudor Puşcaş, consilier judeţean PDL - "Personal, sunt foarte mulţumit de ziarul ZIUA de CLUJ. Chiar nu crde că la noi există un cotidian mai bun la ora aceasta. Dacă se poate, vă urez să ajungeţi şi mai sus. Alte recomandări nu am, decât să rămâneţi întotodeauna aproape de Cluj şi de clujeni. Succes în continuare, să aveţi putere de muncă."

Vakar Istvan, consilier judeţean, UDMR - "ZIUA de CLUJ, aveţi cel mai citit ziar. Îmi încep întotdeauna ziua cu ediţia online a ziarului ZIUA de Cluj. Este preferata mea. Un ziar care atinge absolut toate domeniile, care ne oferă la zi toate informaţiile de care avem nevoie. La mulţi ani şi la cât mai multe ediţii!"

Laszlo Attila, viceprimar Cluj-Napoca - "Vă felicit pentru implicarea în problemele comunităţii, pentru modul obiectiv în care prezentaţi informaţia, zi de zi. Sper să colaborăm în continuare la fel de bine. Mult succes în continuare, ZIUA de CLUJ. Vă doresc să ajungeţi la cât mai multe mii de ediţii!"

Radu Moisin, viceprimar Cluj-Napoca - "Nu pot decât să vă felicit şi să vă urez la mulţi, mulţi ani! Sper ca ZIUA de Cluj să rămână în continuare acel cotidian la fel de obiectiv şi de bine informat. Succes echipei de jurnalişti, dar şi managerilor.

Steluţa Cătăniciu, consilier local PNL - "ZIUA de CLUJ este de departe cel mai echilibrat şi mai obiectiv cotidian local. 2.000 de numere este într-adevăr un număr impresionant, deşi nu cred că ar trebui să se mire cineva de această performanţă. Sunteţi cea mai bună echipă de jurnalişti din presa locală! Nu pot decât să mă bucur că existaţi, mai ales acum că vine campania electorală. Aştept un sprijin mai mare pentru noi, cei din opoziţie. În rest, nu pot decât să vă urez succes, la cât mai multe ediţii fulminante, cu cele mai tari exclusivităţi!"

Manuel Chira, consilier local PNL - "Eu, în general, nu prea sunt amator de presă, nu îmi place. Însă despre ZIUA de CLUJ chiar am o părere foarte bună. Îl citesc mereu şi îmi place cum prezintă informaţia. Vă urez să ajungeţi la cât mai multe numere. Felicitări!"

Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj, consilier local - "Dacă este să ţinem cont de complexul economic pe care îl traversăm, atunci chiar cred că este o mare realizare că aţi ajuns atât de departe. ZIUA de CLUJ este un ziar care contează. Tot ce pot să vă recomand este să vă feriţi cât puteţi de manipulările celor de la putere. În rest, aşa cum ne-aţi obişnuit, mergeţi cu profesionalismul înainte! Urez mult succes tuturor jurnaliştilor de la ZIUA de CLUJ, putere de muncă şi mult noroc. Clujul are nevoie de ziare care să ne ajute să cunoaştem adevărurile!"

Claudia Anastase, consilier local PSD - "Dragi jurnalişti de la ZIUA de CLUJ, vă urez să rămâneţi la fel de faini, indiferent de tentaţiile vremii. Este lucrul pe care îl doresc pentru noi toţi, indiferent că suntem politicieni, ziarişti sau reprezentanţi ai societăţii civile. Clujul are nevoie de ziare cât mai bune. Succes în continuare. Vă felicit pentru ceea ce aţi realizat până în prezent!"

Radu Raţiu, consilier local PDL - "Echipa ZIUA de CLUJ, faceţi o treabă excelentă. Noi, toţi cei din administraţia locală, vă citim în fiecare zi. Nu ştiu dacă la ora aceasta există un ziar care să acorde un interes mai mare pentru toate proiectele care se desfăşoară în Cluj. Felicitări pentru munca pe care o faceţi în fiecare zi. Spor în toate, sănătate şi putere de muncă să aveţi! Clujul are nevoie de voi!"

Brânduşa Mândru, consilier local PDL - "ZIUA de CLUJ este ziarul care ne demonstrează în fiecare zi, imparţialitate şi calitate, indiferent de problemele pe care le tratează. Vă felicit pentru tot ceea ce faceţi. Sunnteţi ziarul care contează, la care ne raportăm în fiecare zi. Mult succes în continuare şi multă putere de muncă!"

Ioan Pop, consilier local PDL - "Nu pot decât să vă urez să rămâneţi veşnic actuali, tineri şi relevanţi, în această societate aflată într-o continuă evoluţie. Citim cu plăcere zi de zi ZIUA de CLUJ, aşa încât nu pot decât să sper că vom prinde şi cealaltă mie de ediţii. Felicitări, mult succes în continuare, sănătate şi spor în toate să aveţi!"

Molnos Lajos, consilier local UDMR - "Aţi ajuns într-adevăr la un număr frumos. 2000 de numere, nu e uşor lucru. Eu chiar sunt un cititor ZIUA de CLUJ şi sper să-l pot citi în continuare. Mult noroc jurnaliştilor. Vă felicit!"

David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional - "ZIUA de CLUJ a evoluat excelent în toţi aceşti ani. Aţi dovedit că sunteţi aproape de clujeni zi de zi şi nu pot decât să vă felicit pentru acest lucru. Sper că veţi reuşi să rămâneţi alături de noi mulţi ani de acum înainte. Clujul are nevoie de acest ziar echilibrat şi devotat."

Dorin Ciatarâş, directorul Companiei de Apă Someş - "ZIUA de CLUJ a ajuns la 2.000 de numere? Impresionant, într-adevăr. Sunt atât de obişnuit cu acest cotidian, încât nici nu-mi pot imagina cum ar putea fi Clujul fără el. Mult succes în continuare echipei de jurnalişti, dar şi celor care se ocupă de gestionarea acestui produs media. Avem nevoie de acest ziar!"

Liviu Neag, directorul Regiei Autonome de Transport Urban Călători - "Ziarul ZIUA de CLUJ este un ziar pentru oraş, despre clujeni şi pentru clujeni. Ne aduce la zi tot ceea ce se întâmplă pe meleaguri clujene, cu bune sau cu rele. O echipă de profesionişti adevăraţi şi nu pot decât să vă felicit pentru acest lucru. Vă urez să ajungeţi la cât mai multe mii de numere. Felicitări!"

Mircea Radu, director Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj - " Vă doresc tot ce este mai bun în lume şi cât mai multe ştiri calde! Să fiţi la fel de incisivi ca şi până acum! Cele mai bune gânduri din partea echipei de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor"

Daniel Don, directorul executiv al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă - "Felicitări şi la mai multe numere! La mulţi ani! Eu am avut o colaborare foarte bună cu dumneavoastră."

Emilian Roşca, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă - "Vă doresc la mulţi ani cu drag! Vă felicit pentru puterea de a fi stindardul presei clujene şi vă urez să păstraţi aceeaşi atitudine care v-a făcut numărul unu în presa din Cluj"

Călin Buzoianu, om de afaceri, proprietar Opera Plaza - " Felicitări! La cât mai multe numere! E un ziar foarte bun pentru Cluj, foarte bine structurat. Eu citesc ZIUA de CLUJ în fiecare zi."

Horia Ciorcilă, preşedinte Banca Transilvania - "ZIUA de CLUJ e lider în piaţa clujeană de presă şi, în acelaşi timp, un observator foarte avizat. Îmi place că are un conţinut social-economic. Vă doresc să împliniţi 12.000 de numere şi chiar mai multe!"

Dorel Goia, om de afaceri - "Felicitări jurnaliştilor şi managerilor, deopotrivă! Vă urez să ajungeţi la cel puţin 20.000 de numere înainte de rebranding, să rămâneţi o voce respectată, aşa cum aţi fost şi până în prezent! Ziarul ZIUA DE CLUJ este cel mai citit în acest moment; este ziarul în care ne regăsim noi, toţi iubitorii de presă".

Daniel Dumitraş, Coratim - "Creşterea pe care v-o doresc eu e undeva la 4.000 de numere, pentru că sunteţi tari, şi să tipăriţi ziarul încă 20 de ani".

Dorin Aşchilean, om de afaceri, ACI Cluj - "ZIUA de CLUJ a dat dovadă până acum de echilibru şi de corectitudine în abordarea tuturor subiectelor cotidiene. Nu pot decât să urez succes echipei de profesionişti de la ZIUA de CLUJ. Este ziarul pe care îl citim în fiecare zi, ne aduceţi ştiri actuale, pe care le probaţi întotdeauna. La cât mai multe numere!"

Gicu Gânscă, om de afaceri, Grup 4 Instalaţii - "Vă doresc sănătate tuturor celor de la ZIUA de CLUJ! Sper ca fairplay-ul din presă să se reflecte şi în celelalte medii. Comunitatea locală are nevoie de un ziar echilibrat, care să prezinte cu acurateţe informaţiile zilei. Sper ca toţi să evoluaţi şi să vă împăcaţi ca într-o familie frumoasă."

Sorin Dan, proprietar City Plaza - "Am avut tot timpul încredere în ZIUA de CLUJ şi de asta mi-am legat numele de această publicaţie. Sunt fericit că ajunge la 2.000 de numere, dar acest moment mi se pare o etapă, pentru că va ajunge şi la 3.000 de numere. E cel mai important ziar din Cluj şi aşa va rămâne pentru mult timp"

Ovidiu Turcu, om de afaceri - "Îmi place ZIUA de CLUJ, e un ziar pe care îl citesc zilnic şi la care sunt abonat. Îi urez să ajungă la două milioane de exemplare rapid şi să crească tot aşa cum a făcut-o până acum. Vă doresc mult succes într-o perioadă în care lucrurile merg destul de greu"

Nicu Badiu, om de afaceri - "Nu pot decât să vă urez tot ce-i mai bun. Sunteţi, într-adevăr, cel mai bun şi mai obiectiv ziar din Cluj. Aţi evoluat fantastic. Succes în continuare!".

Mihaela Rus, general manager Vitrina Advertising - "Vă doresc două milioane de numere în continuare. Citesc, zilnic, cu mare plăcere, ZIUA de CLUJ. Sper ca în peisajul acesta, în care foarte multe publicaţii dispar sau se strică, se tabloidizează, dumneavoastră să creşteţi şi să vă păstraţi calitatea. Petrecere frumoasă!"

Eugen Pănescu, arhitect - " E o bucurie dacă un ziar local trece peste perioadele grele şi ajunge la 2.000 de numere. Mă bucur de importanţa pe care o acordă ZIUA de CLUJ arhitecturii şi urbanismului. E nevoie la Cluj de o publicaţie care să prezinte intensiv şi obiectiv aceste subiecte."

Camelia Silveşan, manager general Hotel Capitolina, Hotel Capitol şi Apart Gutinului - "La mulţi ani şi încă pe atâtea numere! Îmi place ziarul şi la hotel suntem abonaţi la ZIUA de CLUJ de când ne-am deschis şi pentru toţi turiştii noştri. Eu citesc ZIUA de CLUJ în fiecare zi şi pe online."

Martin Bikfalvi, agenţia de turism Calibra - "ZIUA de CLUJ e un ziar interesant, care tratează problemele clujenilor, care informează şi vă doresc să apăreţi în cât mai multe numere care să ajungă în mâinile a numeroşi clujeni. La mulţi ani!"

Teatrul Naţional: "Aniversare plăcută şi cât mai multe realizări în continuare. Este un ziar pe care oamenii îl urmăresc".

Lucia Morariu, Eximtur, fost secretar de stat în Ministerul Turismului - "La mulţi ani! Îmi place ziarul şi vă urez să încercaţi să rămâneţi oameni de presă liberi"

Răzvan Ţărmure, om de afaceri, Euroconstruct - " Felicitări! Vă urez să creşteţi de zece ori şi să ajungeţi la 20.000 de numere! Să vă păstraţi în continuare obiectivitatea şi interesul faţă de toate problemele sociale, administrative, economice ale Clujului. La mulţi ani!

Ştefan Dimitriu, lider UNPR Cluj, preşedinte Camera de Comerţ şi Industrie - "La mai multe numere şi să o ţineţi tot aşa!"

Adrian Borda, arhitect - "E foarte frumos şi interesant. Mă bucur că ZIUA de CLUJ se ocupă de teme care au legătură cu profesia noastră şi cu formarea unei preocupări a clujenilor în acest domeniu. În alte părţi, tema urbanismului nu există. În fiecare zi citesc ZIUA de CLUJ pe internet"

Daniel Lupean, general manager Reset Media - "La multe numere înainte! Din punctul meu de vedere, e cel mai bun din Cluj şi îl citesc în fiecare zi"

Augustin Baciu, Hotel Onix - "ZIUA de CLUJ e cel mai bun ziar, e singurul la care sunt abonat şi singurul care are toate informaţiile atractive pentru mine. Le doresc multă fericire tuturor celor care lucrează la acest ziar şi sănătate. La mulţi ani!"

Ioan Aşchilean, om de afaceri: "Calitatea presei este dată de calitatea, seriozitatea, rigoarea, perseverenţa celor care lucrează şi se sacrifică pentru cititor. Vă felicit! Succes!"

Claudiu Botea, arhitect - "La mulţi ani! Toate cele bune din partea mea! Sănătate multă!"

Augustin Abrudan, director Beyfin România - "Am o părere foarte bună despre ziarul dvs. Relatează, în general, cu foarte multă competenţă tot ceea ce se întâmplă în Cluj-Napoca. Apoi, cred că şi redactorii au dat dovadă de competenţă din ceea ce am citit până acum. Vă doresc succes şi cât mai multe numere!"

Mircea Bârsan, preşedintele Colegiului Medicilor din România - " ZIUA de CLUJ s-a impus ca un ziar citit în Cluj şi e printre primele citite. Îmi pare rău că nu sunt şi eu prezent la sărbătoare, dar vă doresc mulţi ani frumoşi, cu echidistanţă şi atitudine!"

Camilio Coste, directorul Spitalului Militar Cluj - "Vă urez la cât mai multe numere, să vă dezvoltaţi cât se poate de mult! Corectitudine aş dori să văd în ziar, în primul rând, şi exprimarea realităţii aşa cum este ea. Să punem cu toţii umărul în aceeaşi direcţie pentru a ieşi din criza în care ne-am aflat, dar şi pentru o viaţă mai liniştită, pentru că, până la urmă, acest lucru ni-l dorim cu toţii."

Vasile Şomlea, general de brigadă, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj - "La cât mai multe zile! Mai puneţi două zerouri la cele 2.000 de numere! La mulţi ani!"

Arhitect Vasile Mitrea, membru în Comisia Registrului Urbaniştilor din România - "Încă de la început am cumpărat şi am citit zilnic ziarul ZIUA de CLUJ. Înainte, îl cumpăram cu ZIUA mare, ziar care îmi pare rău că nu mai există. Acum cumpăr doar ZIUA de CLUJ. Pot spune că este singurul ziar care oferă informaţii corecte, detaliate, foarte la zi. Mai nou, îmi place pentru că pune un foarte mare accent şi pe cultură, motiv pentru care nu mai trebuie să-mi cumpăr şi alt ziar. Sper să o ţineţi tot aşa. Mult succes echipei ZIUA de CLUJ!"

Lucia Cojocaru, preşedinte Sindicatul Liber din Învăţământul Preuniversitar Clujean - "ZIUA de CLUJ împlineşte 2.000 de numere chiar de ziua mea de naştere. E unul dintre ziarele pe care le citesc zilnic şi îmi face plăcere să transmit pe Facebook articolele care mă interesează. E un ziar foarte bun, unde se iau toate opiniile. E un ziar cu care se mândreşte Clujul!"

Radu Solovăstru, rector Universitatea de Artă şi Design - "Să vă aducă ziua de mâine ceea ce n-aveţi în ziua de azi, iar ziua de mâine să fie la fel de frumoasă ca şi cea de azi!"

Ioan Păcurar, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj - " În primul rând, vă felicit pentru perseverenţă şi profesionalism. Vă doresc să nu deveniţi tabloid prin ce subiecte veţi aborda. La mulţi ani şi la cât mai multe numere!"

Vasile Vita, director Vitacom Electronics - "Vă felicit nu numai pentru atingerea acestui număr, ci în general. Consider că faptul că ZIUA de CLUJ e pe internet, pe o pagină extrem de bună, ajută foarte mult să fie între primele ziare cotate. Mult succes în continuare!"

Claudiu Sugar, om de afaceri - "Cu siguranţă că o să fie mult mai multe numere dacă a trecut peste această perioadă dificilă. Multă sănătate celor care au contribuit la acest ziar!"

Tiberiu Fărcaş, analist media - "2.000 de numere este o performanţă pentru un ziar, în special pentru un cotidian. Dovedeşte management performant şi tenacitate. Doresc încă pe atâtea numere ziarului ZIUA de CLUJ. La mulţi ani!"

Doru Radosav, directorul Bibliotecii Centrale Universitare - " Să aveţi mulţi ani şi să fiţi tot în frunte! Să rămâneţi profesionişti, aşa cum sunteţi, în frunte cu şeful vostru, Rareş Bogdan! Vă păstrez gânduri frumoase. M-aţi sprijinit în tot ceea ce am făcut ca instituţie. Aveţi oameni profesionişti. Să fiţi sănătoşi şi fericiţi! La mulţi ani!"

Sorina Siserman, preşedintele Tribunalului Cluj - "Despre ziar am o părere bună. La mulţi ani tuturor care lucraţi acolo! Iar în ce priveşte relaţia ziar- justiţiari, eu consider că a fost bună."

Liviu Ungur, judecător, Curtea de Apel Cluj - "Vă urez, atât colectivului, cât şi cititorilor numai bine şi sper să se întărească şi mai mult colaborarea dintre ziar şi instituţia pe care o reprezint!"

Mircea Hrudei, procuror-şef DIICOT Cluj - "Vă doresc să aveţi cât mai multe numere! Ziarul să fie cât mai obiectiv şi să nu fie influenţat de sponsori. Şi, mai în glumă, să nu ajungeţi ca cei de la ziarul britanic News of the World! (râde)"

Ioana Gidro Stanca, decan Baroul Avocaţilor Cluj: "Vă urez să ajungeţi la două milioane de numere! De la ziar aştept să aibă un rol educativ mai însemnat, să nu se rezume doar la relatarea unor fapte"

Tiberiu Ban, avocat - "Transmit întregului colectiv împliniri şi să fie în continuare în slujba adevărului şi dreptăţii, pentru o informare corectă a cititorilor printre care mă număr şi eu. La mulţi ani!"

Cosmin Sălăjan, director sportiv "U" Jolidon - "La cât mai multe subiecte interesante şi să rămâneţi acelaşi cotidian de bună calitate cu care ne-aţi obişnuit de-a lungul timpului!"

Alin Minteuan, antrenor CFR II Cluj - "Vă doresc să ajungeţi la cât mai multe numere şi să rămâneţi la fel de obiectivi ca şi până acum. Multă baftă în continuare!"

Iuliu Mureşan - preşedinte CFR Cluj - "ZIUA de CLUJ este un ziar foarte citit pe plan local, în general îl citesc şi eu. Nu pot decât să vă urez să ajungeţi la 10.000 de numere!"

Mircea Cristescu, preşedinte executiv "U" Mobitelco BT - "Mă bucur să văd că în Cluj, pe lângă firme autohtone care rezistă, există şi ziare care dăinuie. De-a lungul celor 2.000 de numere aţi expus foarte bine imaginea oraşului, atât din punct de vedere politic, cât şi administrativ, economic, social sau sportiv. Clubul «U» Mobitelco vă urează să mai adaugaţi un zero în coadă, astfel încât să deveniţi cel mai citit ziar din istoria Clujului!"

Mihai Tritean, manager "U" Transilvania - "Să vă bucuraţi de moment, de fiecare nouă ediţie a ZIUA de CLUJ care apare, pentru că în România zilelor noastre e destul de greu să ai un viitor. Trăiţi clipa!"

Ionuţ Badea, antrenor "U" Cluj: "Eu, ca persoană venită dinafară, pot să spun că ZIUA de CLUJ face parte din identitatea acestui oraş. Este un ziar, un trust, de-a dreptul profesionist, cu materiale bine documentate şi care reflectă întotdeauna realitatea Clujului şi a Transilvaniei. Vă urez să o ţineţi tot aşa şi să menţineţi nota de profesionalism de care aţi dat dovadă până acum!"

Florian Walter, finanţator "U" Cluj, om de afaceri - "Pot să spun că ZIUA de CLUJ este un ziar profesionist care şi-a obişnuit cititorii cu materiale obiective şi bine documentate. Ca o opinie personală, pot spune că mi-ar plăcea să citesc mai multe articole pozitive, pentru că sunt oameni în Cluj şi în Transilvania care au ştiut să înfrunte dificultăţile de zi cu zi şi să aibă realizări excepţionale. Mă refer la oameni de afaceri, la elevi şi studenţi olimpici sau la sportivi. Vă urez la mulţi ani şi cât mai multe ediţii!"

Valentin Nica, preşedinte "U" Mobitelco - "Citesc cu plăcere ZIUA de CLUJ, un cotidian condus de profesionişti, oameni de condei cu harul scrierii şi al vorbirii, care a câştigat respectul unui oraş întreg prin abordarea sa. Vă urez cât mai multe ediţii!"

Claudiu Niculescu, fotbalist "U" Cluj - "Viaţă lungă şi cât mai mulţi cititori. Eu citesc tot timpul ZIUA de CLUJ, este ziarul care îi reprezintă pe clujeni şi care reflectă realităţile Clujului. Este parte din acest oraş şi vă urez mult succes în continuare, să o ţineţi tot aşa!"

Mircia Giurgiu, deputat independent - "Felicitări şi mult succes! Vă doresc să fiţi, în continuare, cât mai obiectivi, cât mai informaţi, să oferiţi clujenilor toate informaţiile pe care le aşteaptă, Multă sănătate şi să adunaţi încă de cinci ori pe atâtea numere!"

Vasile Soporan, deputat independent, vicepreşedinte UNPR - "Apreciez activitatea pe care o desfăşuraţi, modul în care v-aţi făcut un nume, într-o perioadă dificilă pentru mass-media, în ce înseamnă presa regională. Apreciez faptul că prezentaţi cu obiectivitate realităţile transilvănene, că militaţi pentru idei şi concepte de care România are nevoie, cel mai important concept fiind dezvoltarea regională şi locală. Aţi fost printre primii care aţi introdus sisteme moderne, informatizate de prezentare a ştirilor. Vă doresc să aveţi puterea să adunaţi cel puţin 10.000 de numere şi să aveţi ocazia de a prezenta lucrurile bune ale Clujului, experienţele europene pe care le-a trăit, programele europene pentru dezvoltare adevărată şi să nu uităm că toate au la bază dezvoltarea economică, fără de care toate vorbele noastre rămân simple exprimări de puncte de vedere. Pentru asta e nevoie de schimbarea mentalităţii clujenilor, schimbare care să fie reflectată în viitoarele 2.000 de numere ale ZIUA de CLUJ. La mulţi ani!"

Palfi Mozes Zoltan, deputat UDMR - "Îmi place ZIUA de CLUJ. Îmi place că abordaţi probleme de interes public, probleme ale administraţiei publice. Ca orice cotidian, şi dumneavoastră aveţi unele depăşiri de limită, dar se practică. Îmi place ZIUA de CLUJ."

Mircea Jorj, preşedinte PSD Cluj-Napoca - "Apreciez nivelul vostru de implicare în viaţa administrativă, socială şi politică a oraşului. Apreciez profesionismul tuturor colegilor de la ZIUA de CLUJ, sper să rămâneţi echidistanţi, profesionişti şi sper să ajungeţi la 10.000 de numere. Chiar dacă voi supăra pe unii, trebuie să spun că ZIUA de CLUJ e emblematică pentru ce înseamnă presa locală. Vă felicit!"

Adrian Gurzău, deputat PDL - "Ziarul ZIUA de CLUJ nu doar că a ajuns la 2.000 de numere, dar există, în continuare, pe print, într-o perioadă în care cotidiene cu tradiţie naţională nu mai apar, şi asta, pentru mine, ca şi clujean, e un motiv de mândrie. În spiritul jurnalismului clujean, ZIUA de CLUJ e o resursă importantă pentru ceea ce înseamnă presa centrală. Vă urez succes în continuare şi vă mulţumesc că daţi posibilitatea de comunicare atât cetăţenilor,cât şi politicienilor."

Ioan Rus, PSD, liderul "Grupului de la Cluj" - "Dacă aţi reuşit să ţineţi steagul sus în vremuri în care produse media cu pretenţii au pus pixul jos înseamnă că aţi făcut treabă bună şi merită să continuaţi măcar până la numărul 20.000. Mult succes!"

Mate Andras Levente, deputat, preşedinte UDMR Cluj - "La mulţi ani! Vă asigur că voi rămâne, în continuare, un abonat al ziarului. Chiar şi când n-aţi scris de bine despre mine, v-am citit şi am rămas abonat la ZIUA de CLUJ."

Florin Stamatian, prefectul Clujului - "Am simţit o creştere valorică a calităţii ziarului de-a lungul celor 2.000 de numere, o diversificare a subiectelor, dar s-ar putea aborda mai multe subiecte din cultură, din sport şi alte evenimente care ţin de urbe. În principiu, cu o excepţie, am colaborat cu plăcere cu ZIUA de CLUJ, am simţit o colaborare onestă, cu analize echilibrate ale subiectelor, fără nici un fel de excese. Vă doresc să supravieţuiţi, dar supravieţuirea înseamnă diversificare, înseamnă axarea mai mult pe ştiri pozitive, analizate prin prisma psihologiei clujeanului."

Marius Nicoară, senator, preşedinte PNL Cluj - "La mulţi ani, ZIUA de CLUJ! Apreciez obiectivitatea cu care aţi dus înainte cele 2.000 de numere. Ţineţi-o tot aşa!"

Daniel Buda, deputat, preşedinte PDL Cluj - "Trăim într-o societate în care avem de-a face cu un proces de democratizare, de maturizare a democraţiei, de maturizare a clasei politice şi, inevitabil, de maturizare a presei. Doresc celor de la ZIUA de CLUJ să aibă parte de un proces de maturizare cât mai rapid, pentru că societatea are nevoie de o presă matură şi imparţială. ZIUA de CLUJ a demonstrat de cele mai multe ori că e pe drumul cel bun. Le doresc, sincer, cât mai multe ediţii şi să continue procesul de echilibristică al vieţii de zi cu zi!"

Mihail Hărdău, senator PDL - "2.000 de numere în presa scrisă, mai ales în vremurile grele de azi, e un semn de succes, e un semn că sunteţi buni profesionişti. Vă felicit şi vă doresc să aveţi vânt în pânze în direcţia bună şi să vă adaptaţi din mers şi în online, unde concurenţa e mai acerbă. Totuşi, eu cred că ziarul care foşneşte în mână nu va dispărea niciodată, e mai aproape, îl simţi ca făcând parte din familie. Sunteţi un ziar mai echilibrat decât alte ziare, v-aţi câştigat credibilitatea, iar credibilitatea se câştigă greu şi se pierde foarte uşor. Informaţia utilă trebuie să rămână un scop în sine. La mai mare şi la mai mult!"

Aurelia Cristea, vicepreşedinte PSD Cluj - "La mulţi ani şi la alte mii de numere! M-am bucurat întotdeauna să citesc ZIUA de CLUJ pe online. Fiind atâta timp plecată, m-a ţinut în contact permanent cu Clujul şi, în continuare, ZIUA de CLUJ este primul ziar pe care îl citesc zilnic online. Sunteţi o echipă de jurnalişti superbi, se vede că faceţi totul cu multă pasiune. La mulţi ani şi mult succes!"

Preotul Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului - "Este un ziar care onorează piaţa publicistică a Clujului, un reper în privinţa informaţiilor despre Cluj. Îl citesc zilnic şi prin prisma funcţiei pe care o deţin, dar şi personal. Este echilibrat, serios, reflectă viaţa oraşului şi din perspectivă culturală şi spirituală. Este important ca o publicaţie să reflecte şi această latură a Clujului, pe care municipiul o are şi care îl face unic între celelalte oraşe transilvane."

Preot Daniel Avram, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla - "La mulţi ani şi la cât mai multe apariţii. Urmărim cu mult interes ziarul dumneavoastră. După părerea mea, este cel mai bun din oraşul nostru. De ceva vreme avem şi o colaborare cu ziarul dumneavoastră, astfel că ne bucurăm cu atât mai mult de aniversarea acestor 2.000 de numere. Apreciem calitatea informaţiei şi designul foarte bun. Sper să putem colabora în continuare."

Tompa Gabor, directorul Teatrului Maghiar de Stat Cluj - "Vă dorim încă 25 de milioane de numere. Relaţia între ziar şi spectacolele Teatrului Maghiar au fost foarte bune. Am citit uneori cronicile la spectacolele noastre mai devreme decât în presa maghiară. ZIUA de CLUJ a fost mereu prezentă la premierele noastre şi a ajutat şi la formarea imaginii instituţiei. Este un ziar pe care îl agreăm cu toţii şi vă dorim «La mulţi ani!»."

Tudor Giurgiu, director al Festivalului Internaţional de Film Transilvania - "Nu pot decât să vă urez cât mai multe numere. Pentru mine este sursa numărul unu de informare pentru tot ce se-ntâmplă în Cluj. Fiind mai tot timpul pe drumuri, accesez mai mult online. Dacă este să vă fac o urare, este să vă puneţi la punct un site şi un online cât mai bun pentru că acesta cred că va fi cel mai important mijloc de informare."

Marius Tabacu, directorul Filarmonicii de Stat Transilvania - "Vă doresc cât mai multe numere şi să scrieţi cât mai mult despre noi şi numai de bine dacă se poate!"

Irina Petraş, preşedintele filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România - "Pentru filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România cele 2.000 de «Zile» de Cluj au fost un martor cel mai adesea exact, prompt, acurat. Şi când s-a întâmplat să nu fie aşa, ne-a pus pe gânduri şi ne-a fost indirect de folos."

Ovidiu Pecican - scriitor şi istoric - "Găsesc remarcabil faptul că ZIUA de CLUJ e vlăstarul care a supravieţuit «Zilei» cu răspândire naţională şi că deci «Ziua cea mică» s-a dovedit mai lungă decât «Ziua cea mare». Vorba romancierului Chinghiz: «O zi mai lungă decât veacul»."

Horea Uioreanu, deputat PNL - „Cred că v-a purtat noroc faptul că primul articol l-aţi scris despre mine. Sunteţi un ziar citit, complet, relativ echidistant, în limitele normalului. Sunteţi bine informaţi şi cu surse sigure de informaţii. Vă citesc în fiecare zi, încă de cu o seară înainte, pe internet. Vă doresc la cât mai mulţi cititori şi la mulţi ani!"

Ucu Bodiceanu - referent al Casei Municipale de Cultură Cluj - "E o cifră interesantă, la 2.000 am schimbat secolul, schimbaţi-vă şi voi în bine, să scrieţi mai multe ştiri culturale, să aveţi evenimente interesante. Sunteţi deosebiţi şi este o onoare pentru mine să colaborez cu ZIUA de CLUJ, un ziar pe care îl citesc zilnic. Încep fiecare zi cu «Ziua», ZIUA de CLUJ."

Vasile Puşcaş - fost negociator-şef cu UE, "Ziua de Cluj a devenit, la numai 2.000 de numere, un brand al Clujului. Deci se poate! O echipă tânără, profesionistă şi dedicată are ceva de spus clujenilor şi lumii, fapt pentru care-i urez să continue tot mai dinamic, incisiv, onest şi corect. Spre cinstea întregii echipe şi a tuturor clujenilor, LA MII DE NUMERE, CU SUCCES!

Sorin Roşca Stănescu, jurnalist, fondator ZIUA - "Ceea ce este greu pentru un ziar este să facă primele 100 de numere. Ca să ajungă la 1.000 de numere este mai uşor. 2.000 de numere reprezintă o performanţă, dar şi o certitudine că se poate ajunge şi la 10.000 de numere. Ceea ce vă şi urez! Aveţi un ziar care s-a impus în România prin calitate şi care este cunoscut nu numai la Cluj, ci pretutindeni."

 

Comenteaza