Clujul, inundat de crizanteme şi candele. Care sunt preţurile

Clujul, inundat de crizanteme şi candele. Care sunt preţurile
Cu mai puţin de o săptămână înainte de Luminaţie comercianţii de flori şi lumânări şi-au întins tarabele prin tot oraşul.

Ca în fiecare an, în preajma zile de 1 noiembrie, vânzătorii de crizanteme, candele, lumânări şi cununi şi-au amenajat standuri în tot centrul oraşului şi în pieţele din cartiere. Criza se simte mai mult decât anul trecut, se plâng vânzătorii de crizanteme, care îşi pun însă toate speranţele pe vânzările din weekend.

"Cumpărăm marfa de la angrouri, la supermarket este cam scump", spune Vassy Zoltan, vânzător la o tarabă de lumânări de la intrarea în Cimitirul Central. "Avem şi o librărie, dar cultura nu se vinde, aşa că de vreo cinci ani vând şi lucruri pentru Ziua Morţilor", a mărturisit acesta. Nu a crescut preţurile faţă de anul trecut, ba, mai mult, le-a scăzut cu 50 de bani. "Nu prea am avut vânzare până acum, dar avem noroc că sărbătoarea vine chiar după weekend. Sunt şanse mai mari ca lumea să cumpere mai mult în zilele astea", a precizat Vassy. La taraba lui se găsesc trei feluri de candele: în sticlă, la preţul de 3 lei bucata, în plastic, la 2,5 lei, iar pentru câte o lumânare sau candelă mică se plătesc 30 de bani. Candelele mari costă 20 de lei, iar cununiţele cu flori şi câte 2 lumânări au preţuri de 10-15 lei.

Crizantemele sunt parcă mai puţine decât cele care împodobeau pentru o săptămână oraşul în anii trecuţi. "Săptămâna trecută a fost atât de frig noaptea, încât multe flori au îngheţat", explică Fania Husar, vânzătoare de crizanteme. "Pentru noi asta e bine, poate că vom face vânzare mai multă cu florile pe care le avem. Producătorii le-au vândut mai scump decât în 2010, criza se simte şi mai rău decât anul trecut", adaugă femeia. Ghivecele ei costă între 8 şi 10 lei. La alte standuri, un fir de crizantemă din soiurile mai mari costă 4 lei, iar cele la ghiveci pot ajunge până la 50 de lei.

Municipalitatea s-a pregătit pentru Ziua Morţilor cu modernizarea a 2.000 mp de alei în cele patru cimitire aflate în administrarea primăriei, respectiv Cimitirul Central, cel din cartierul Mănăştur, cel de pe strada Crişan şi cel de pe Valea Chintăului, cu dale recuperate din Parcul Central. În Cimitirul Central s-au realizat trei alei, în suprafaţă totală de 645 mp, în cel din Mănăştur au fost modernizate 14 alei, în suprafaţă de 367 mp, în cel de pe strada Crişan au fost amenajate şase alei şi platforma din faţa capelei, în suprafaţă de 556 mp, iar în cimitirul din Valea Chintăului au fost amenajate o alee în suprafaţă de 348 mp şi o platformă de 80 mp.

Paza în cimitire a fost întărită în aceste zile, s-a dispus mărirea efectivelor care patrulează în zona cimitirelor, dar şi a amplasamentelor aprobate pentru comercializarea produselor specifice acestei sărbători. Au fost mobilizaţi să asigure buna desfăşurare a acestui eveniment peste 50 de poliţişti locali de la Serviciul Ordine şi siguranţă publică, Serviciul Control Trafic Rutier şi Protecţia Mediului.

Pentru păstrarea curăţeniei se vor amplasa containere şi mai multe tomberoane în toate cimitirele. Câte un angajat de la salubritate se va afla zilnic, începând de vineri şi până marţi, 1 noiembrie, între orele 07:00 şi 15:00, în fiecare din cele patru cimitire pentru a verifica starea curăţeniei. De asemenea, la intrarea în cimitire, oamenii vor primi gratuit saci menajeri pentru colectarea resturilor vegetale şi a altor deşeuri.

 

 

Comenteaza