Ciudăţenii la recensământul clujean VIDEO

Ciudăţenii la recensământul clujean VIDEO
Recenzorii clujeni s-au confruntat cu situaţii inedite în timpul recensământului care a avut loc până în 31 octombrie. Astfel, unii recenzori au întâlnit persoane care nu şi-au declarat obiectul de activitate al locului de muncă.

"Am întâlnit persoane care şi-au declarat la recensământ ca loc de muncă diferite unităţi militare, dar care nu au declarat activitatea locului de muncă", a povestit pentru ZIUA de CLUJ un recenzor. Ana Mărcuş s-a ocupat de recensământ pe străzile Viilor şi Turturicii din cartierul Zorilor. "Eu am avut mai mulţi studenţi străini pe care i-am recenzat. Am avut noroc cu administratoarea blocului, care ştia un pic de engleză, şi cu fiica mea, care mi-a scris pe o foaie de hârtie, în engleză, că mă ocup cu recensământul. Vorbeam cu studenţii două-trei cuvinte în engleză şi câteva în română. Erau mulţi studenţi care studiau de trei-patru ani în Cluj şi care cunoşteau limba română", a povestit femeia.

Recenzorul Elena Socaciu a avut de vizitat persoanele care locuiau în două blocuri de garsoniere pe strada Răsăritului, din cartierul Mărăşti. "Am întâlnit chiar şi patru persoane, toţi adulţi, care locuiau în garsoniere. Alţii stăteau în chirie. Am fost la unele garsoniere şi de şapte ori să îi găsesc pe oameni şi m-am trezit că au mers la primărie şi au spus că nu a fost recenzorul la ei. Eu le-am lăsat bileţele cu numele meu şi am mers dimineaţa şi seara acolo să îi găsesc", a explicat femeia. Clujenilor li s-au părut nepotrivite unele întrebări din chestionarele aplicate la recensământ. "Oamenii au considerat că cele mai nepotrivite întrebări sunt cele legate de baie, de suprafaţa locuinţei sau de anul primei căsătorii. Oamenii au avut încredere în noi şi au fost sociabili. Am fost primită chiar şi de o persoană nevăzătoare, chiar dacă însoţitorul ei nu era prezent", a adăugat Socaciu.

 

Comenteaza