Senat: PSD primeşte încă un post de secretar în BP; raportul putere-opoziţie este 7 la 6
"În locul domnului Geoană a venit domnul Blaga şi PSD va primi un secretar. E treaba PSD cine va fi. PDL a primit funcţia de preşedinte în urma scrutinului de ieri din plen. Pentru că nu putea fi un raport de 8 la 5, respectându-se algoritmul, PDL va ceda un loc de secretar PSD şi raportul va fi de 7 la 6", a explicat senatorul liberal.
La rândul său, liderul grupului senatorial PDL, Cristian Rădulescu, a confirmat faptul că o funcţie de secretar care era deţinută de PDL va reveni opoziţiei.
"S-au refăcut calculele conform Regulamentului. Sigur, contează, conform Constituţiei şi Regulamentului, ponderea fiecărui grup în ansamblu. Conform calculelor, grupul PDL va avea un secretar în minus, care secretar trece la opoziţie, care şi-l gospodăreşte cum doreşte", a menţionat democrat-liberalul.
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat că "până la sfârşitul acestei sesiuni" reprezentanţii opoziţiei vor avea încă un post de secretar, lucru care, potrivit afirmaţiilor sale, reiese foarte clar din calcule.
Blaga a spus că discuţia care a avut loc marţi dimineaţă între liderii grupurilor parlamentare din Senat "a fost extrem de corectă, fără niciun punct de vedere divergent".
Întrebat când se va stabili în cadrul grupului PDL cine lasă liberă funcţia de secretar, senatorul a spus că, probabil, se va lua o decizie în această privinţă marţi dimineaţă, înainte de şedinţa de plen.
Surse din PSD au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că liderii grupurilor parlamentare ale puterii le-au transmis partidelor din opoziţie că sunt dispuşi să ofere USL doar un post de secretar în plus faţă de actuala configuraţie politică, după alegerea noului preşedinte al Senatului, Vasile Blaga.
Liderii de grupuri parlamentare au renegociat, marţi dimineaţă, configuraţia politică a Biroului Permanent al Senatului, întrucât, prin înlocuirea lui Mircea Geoană cu Vasile Blaga, diferenţa dintre putere şi opoziţie în Biroul Permanent era de trei posturi.
Conform algoritmului negociat la începutul sesiunii, puterea deţine şapte posturi în Biroul Permanent, iar opoziţia - şase.
Prin preluarea preşedinţiei de către Blaga, reprezentant al puterii, în locul lui Geoană, reprezentant al opoziţiei, balanţa în Biroul Permanent devenise de opt reprezentanţi ai puterii şi cinci ai opoziţiei.
Astfel, opoziţia va deţine două funcţii de vicepreşedinte, două posturi de secretar şi două funcţii de chestor.
Biroul Permanent al Senatului este alcătuit din preşedintele Senatului, patru vicepreşedinţi, patru secretari şi patru chestori. Preşedintele Senatului este şi preşedintele Biroului permanent.
Potrivit Regulamentului Senatului, apartenenţa politică a membrilor Biroului Permanent, în care se include şi preşedintele Senatului, trebuie să reflecte configuraţia politică a Senatului rezultată din alegeri.
Propunerea de repartizare a celorlalte funcţii din Biroul permanent se stabileşte, după alegerea preşedintelui, pentru toate sesiunile legislaturii, respectând configuraţia politică a Senatului rezultată din alegeri, prin negocieri între reprezentanţii grupurilor parlamentare.
Numărul de reprezentanţi în Biroul permanent ai fiecărui grup parlamentar, în care se include şi preşedintele Senatului, trebuie să respecte ponderea numărului de senatori ai fiecărui grup faţă de numărul total de senatori, atât în fiecare sesiune, cât şi pe întreaga legislatură.