Amenzi de 100.000 de euro pentru hipermarketuri în Cluj

Amenzi de 100.000 de euro pentru hipermarketuri în Cluj
Supermarketurile şi hipermarketurile clujene au primit în anul 2011 amenzi în valoare de 100.000 de euro. Legislaţia le permite însă să plătească jumătate din minimul amenzii.

Reprezentanţii tuturor hiper- şi supermarketurilor din oraş au participat ieri la o acţiune de consiliere organizată de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj. Mircea Radu, şeful CJPC, a discutat cu aceştia problema depozitării produselor expirate, pe cea a produselor feliate care se vând în magazine, dar şi despre situaţia amenzilor aplicate anul trecut.

"În anul 2011 au fost realizate 115 controale în hiper- şi supermarketuri şi s-au aplicat 66 de amenzi, în valoare totală de 415.000 de lei. E un număr destul de mare de controale şi ar trebui să ducă la perfecţionarea activităţii hipermarketurilor", a declarat Mircea Radu, şeful CJPC Cluj, în cadrul întâlnirii cu directorii marilor magazine clujene. El este nemulţumit de faptul că marile lanţuri de magazine pot plăti sancţiuni foarte mici. "Ordonanţa de guvern 21 din anul 1992, care a fost republicată în anul 2002, reglementează aceste sancţiuni. Am solicitat modificarea acestei legi în sensul în care sancţiunile aplicate să fie achitate de operatori şi nu doar la valori nesemnificative. La Kaufland am aplicat o amendă de 30.000 de lei şi s-a plătit jumătate din minim, adică 1.500 de lei, la Auchan s-a achitat 1.000 de lei", a explicat şeful CJPC.

Printre principalele probleme care s-au discutat în cadrul întâlnirii s-a numărat şi problema depozitării produselor expirate. "În prima parte a discuţiei s-a dezbătut cadrul şi motivele pentru care a avut loc această consiliere. Se doreşte a se găsi o soluţie comună la problemele găsite pe teren de echipele de control, iar modul de implementare a lor cu siguranţă va fi dus la bun sfârşit de aceste hipermaketuri. Cel mai important punct adoptat de toţi se referă la modul de retragere a produselor neconforme şi evidenţierea lor în acele spaţii destinate acestor produse. Cu siguranţă, vor intra pe un făgaş normal. Trei unităţi au adoptat acest sistem. Până acum toate supermarketurile aveau produsele puse la un loc, dar nu puteau fi găsite pe anumite zile produsele neconforme", a spus Mircea Radu. "Avem la bază acel sistem, iar cerinţele CJPC au fost puse în aplicare", a explicat reprezentantul hipermarketului Real. Şi în magazinul Cora s-au respectat cerinţele CJPC. "Măsura a fost luată pentru o mai bune gestiune internă. Faptul că avem produsele pentru Protan în aceeaşi cuvă e în regulă. Măsura care a fost luată a fost bună. Marfa se depozitează pe zile. E o măsură care s-a luat în urma controlului dumneavoastră", a spus Ioana Timar, de la Cora. O problemă la care s-a referit şeful CJPC a fost cea privind felierea mezelurilor în hipermarketuri. "La Kaufland toate produsele erau feliate în vitrină. Ei aveau o adresă de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor care permitea vânzarea. Produsele nu se feliază înainte, fapt întâlnit la Kaufland", a spus Radu. "La solicitarea dumneavoastră, s-au retras produsele din toate cele trei magazine Kaufland", a spus reprezentantul Kaufland în timpul întâlnirii.

Ioana Toşa, directorul hipermarketului Auchan Cluj, consideră oportune consilierile organizate de CJPC. "Aceste consilieri sunt în folosul consumatorilor. Ne fac vigilenţi pe aspectele discutate şi cred că faptul că ele au fost organizate e de bun augur. Au tot dreptul să facă aceste verificări, noi suntem deschişi pentru că suntem interesaţi ca clienţii să plece mulţumiţi de serviciile pe care noi le oferim. Problemele legate de producători sunt oprite la recepţie şi produsele nu intră magazine", a precizat Ioana Toşa. La întâlnire au participat reprezentanţi ai Carrefour, Lidl, Auchan, Cora, Selgros, Penny, Real, Kaufland, Billa şi Metro.

 

 

Comenteaza