Ministerul Administrației și Internelor: În 480 de localităţi a fost afectată alimentarea cu energie electrică
De ieri, începând cu ora 5, până în această dimineaţă la ora 5, în urma căderilor masive de zăpadă sau viscol au fost afectate 545 localităţi din 21 de judeţe, iar alte 45 de localităţi sunt izolate.
37 de drumuri naţionale şi 80 judeţene au rămas blocate, iar în 480 de localităţi a fost afectată alimentarea cu energie electrică. De asemenea, o cale ferată este blocată, iar patru porturi sunt blocate sau închise.
Forţele de intervenţie au salvat 1.323 de persoane, 297 de persoane refuzând evacuarea.
S-a asigurat adăpost pentru 1.335 persoane, din care 23 copii. Au fost asistaţi medical trei copii şi 29 adulţi, din care două gravide şi un pacient cu dializă. La două cazuri din localităţile Armăşeşti şi Bărcaneşti din judeţul Ialomiţa nu s-a putut interveni.
Pentru limitarea efectelor produse de fenomenele meteorologice, au acţionat 529 de angajaţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, alături de 752 poliţişti şi 184 jandarmi, cu 484 mijloace de intervenţie.
Au mai intervenit 2.471 persoane din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale cu 1.023 mijloace de intervenţie.