De ce a fost iertat de închisoare poliţistul Tomescu

De ce a fost iertat de închisoare poliţistul Tomescu
Conduita bună pe parcursul urmăririi penale, faptul că a băut puţin înainte să conducă şi interesul martorilor pentru despăgubiri l-au scăpat de detenţie pe fostul comisar.

Motivarea deciziei Curţii de Apel Cluj, prin care poliţistul Gheorghe Tomescu a primit o pedeapsă cu suspendare după ce a ucis un om cu maşina, arată că practica instanţei în cazul şoferilor care nu au avut o imbibaţie alcoolică peste limita legală este suspendarea executării pedepsei. Magistraţii Curţii au ţinut cont de faptul că Tomescu a plătit despăgubiri rudelor victimei încă din faza de urmărire penală şi a apreciat că "executarea în regim de detenţie este o modalitatea prea aspră în raport de datele concrete ale cauzei, de gravitatea faptei şi de persoana inculpatului".

Fostul comisar din Poliţia Rutieră Cluj, Gheorghe Tomescu, a fost condamnat irevocabil de către Curtea de Apel în 16 ianuarie la un an şi opt luni de închisoare cu suspendare, după ce Judecătoria Beclean îi dăduse nouă luni în regim de detenţie. Tomescu a fost judecat pentru că a ucis cu maşina un pieton pe raza localităţii Bata din Bistriţa-Năsăud, după care a fugit de la locul accidentului de frică să nu fie linşat de rudele victimei.

Motivarea deciziei Curţii, finalizată ieri, arată că practica constantă a acestei instanţe în cazuri de ucidere din culpă este aceea de a dispune pedepse cu executare doar pentru şoferii care au avut în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Datele din dosar arată că Tomescu băuse înainte de a se urca la volan, însă nu o cantitate care să constituie infracţiune. Curtea de Apel a arătate şi că unul dintre argumentele acuzării pentru executarea în regim de detenţie este de natură discriminatorie, acuzarea făcând referire la calitatea inculpatului de ofiţer de poliţie. "Ori legea nu distinge şi nu sancţionează mai grav infracţiunea de ucidere din culpă comisă de un ofiţer de poliţie decât aceea comisă de oricare altă persoană", se arată în motivare.
Magistraţii Curţii nu au ţinut cont de susţinerile martorilor care au spus că victima a fost lovită pe trecerea de pietoni. "Stabilirea faptului că victima era angajată regulamentar în traversarea drumului public s-a făcut pe baza declaraţiilor martorilor oculari Feher Andrei şi Feher Patriciu, fratele, respectiv nepotul victimei. Acuzarea nu a prezentat date concrete referitoare la posibilitatea martorului Feher Patriciu de a vedea pe timp de noapte locul impactului raportat la locul în care se afla acesta, care din coroborarea declaraţiilor celor doi martori oculari se pare că se afla la peste 30 de metri de trecerea de pietoni.

Patriciu Feher este fiul lui Ioan Feher, iar acesta din urmă şi Andrei Feher au beneficiat de despăgubiri de la inculpat, în calitate de succesibili ai victimei, fiind direct interesaţi să susţină că victima traversa regulamentar strada, în caz contrar existând riscul ca despăgubirile primite de ei să fie reduse sau chiar să nu primească vreo despăgubire. În consecinţă curtea va înlătura reţinerea producerii accidentului ca urmare a neacordării priorităţii de trecere pietonului angajat regulamentar în traversare, însă, în lipsa unor probe obiective referitoare la locul impactului, nu va putea reţine vreo culpă nici în sarcina victimei", se precizează în decizia penală. Acelaşi document arată că victima avea o alcoolemie de 2,15 grame/litru alcool pur în sânge la momentul evenimentului.

Potrivit Curţii de Apel, inculpatul Gheorghe Tomescu se află la prima confruntare cu legea penală, a avut o conduită bună în societate anterior comiterii faptelor, are în întreţinere doi copii minori (dintre care unul încadrat în grad de handicap mediu), a recuperat integral prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii de ucidere din culpă încă din faza de urmărire penală, s-a prezentata în faţa instanţei la toate termenele de judecată şi a recunoscut faptele în materialitatea lor. Completul de judecată a notat că, în cursul anului 2011, a avut pe rol un singur dosar, având ca obiect infracţiunea de ucidere din culpă comisă ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie, în care nu a existat constituire de parte civilă, prejudiciul fiind recuperat. Concluzia judecătorilor în cazul Tomescu a fost că "executarea în regim de detenţie este o modalitatea prea aspră în raport de datele concrete ale cauzei, de gravitatea faptei şi de persoana inculpatului".

 

Comenteaza